Loto 6/49, o speranță pentru băcăuani
Nivelul scăzut de trai al românilor și lipsa unor perspective de îmbunătățire îi face pe mulți români să-și îndrepte speranța către jocurile de noroc. Loto „6 din 49” este unul dintre cele mai iubite de români, poate și din cauza cîștigurilor colosale potențiale. O sumă record, de aproape 180 de miliarde de lei, înfierbîntă imaginația multora, plusînd și mai mult pentru a da o șansă norocului. Cozile de la agenții indică faptul că nici băcăuanii nu sînt străini de această situație. Ce ați face dacă ați fi cîștigătorul cu șase numere? Iată ce au răspuns cei intervievați:
Elena Ungureanu, 49 de ani, casnică: „Dacă aș cîștiga așa de mulți bani, i-aș da la copii. Le-aș face o situație că au nevoie să pornească la drum. în primul rînd, aș lua o casă și aș mai pune și la bancă. Dar nu am jucat la loto încă.”
Dana T., 42 de ani, casnică: „I-aș investi într-o casă. Aș mai da și copiilor cîte ceva. Am jucat și în această săptămînă la loto. De altfel, joc destul de des, dar pînă acum am cîștigat doar sume mici. De obicei aleg numerele care sînt datele de naștere ale copiilor și a soțului.”
Alex Antohi, 15 ani, elev: „Părinții mei ar face investiții din acești bani. Ar putea face o firmă pe care mai apoi să o dezvolte. Banii ar ajunge pentru aproape orice fel de afacere. Eu nu mi-aș dori ceva în mod special. Am aproape de toate.”
Maria Apreutesei, 49 de ani, pensionar: „Cred că aș ajuta pe cine aș putea. Cînd joc la loto 6/49 de obicei joc sume mici, eventual o singura variantă. Banii ar fi foarte folositori pentru a-mi realiza copii, aflați la liceu și facultate. Dar cu cea mai mare parte a a banilor aș face o afacere imobiliară.”
A consemnat Mircea MERTICARIU
Foto: Alin LEANCĂ ale copiilor și a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.