Credincioșii ortodocși și catolici prăznuiesc, astăzi, una dintre cele mai mari sărbători înscrise în calendarul bisericesc: Boboteaza. Ce semnificații religioase are această zi pentru lumea creștină, îndeosebi pentru noi, românii și care sînt tradițiile cu care o întîmpinăm și cinstim? Iată răspunsurile băcăuanilor la aceste întrebări.
Anonim: „Boboteaza este o sărbătoare ca oricare alta. Nu am banii necesari ca să o sărbătoresc într-un mod deosebit, cu vinuri sau mîncăruri speciale.”
Radu Maria, 62 de ani, pensionară: „Aceasta este una dintre cele mai importante sărbători creștine. Boboteaza este egală în însemnătate cu Crăciunul. Voi face turte și răcitură din picior de porc, așa cum m-am obișnuit din copilărie. Îmi amintesc cu plăcere cînd venea preotul și sfințea apa pusă într-o cană pe masă, alături de care stătea un fuior de cînepă ce reprezenta scoaterea păcătoșilor din Iad.”
Ilieș Bernaveta, 47 de ani, casnică: „Eu sînt catolică, iar din cîte știu, Boboteaza este o sărbătoare ca oricare alta, slujba se desfășoară la fel ca într-o duminică normală, numai că acum se sfințește apa.”
Popa Remus Ionuț, 24 de ani, muncitor: „Pentru mine, Boboteaza este o simplă sărbătoare, în care voi avea parte de cît mai multă odihnă. Știu că alții sărbătoresc această zi mult mai bine pentru că ea reprezintă botezul Domnului, iar după ea urmează o alta: Sfîntul Ioan, pe care mult mai mulți oameni o respectă”
Popa Maria, 24 de ani, casnică: „Aceasta este o sărbătoare mai deosebită, dar nu cred că o voi sărbători în vreun fel anume. Voi avea grijă să nu spăl rufe cîteva zile după Bobotează, pentru că aceasta este o datină moștenită din străbuni și ar trebui respectată de orice creștin.” (A consemnat Mirela FECIORAȘ)
Lasă un răspuns