PULSUL STRĂZII Conviețuirea la bloc

Așa după cum am avut posibilitatea să ne convingem, conviețuirea la bloc, în calitate de proprietari sau chiriași ai apartamentelor pe care le ocupăm, presupune, firesc, o sumă de drepturi și obligații care țin atît de lege, cît și de normele nescrise ale bunului simț și respectului reciproc. Toate, avînd același conținut: să nu-ți deranjezi în nici un fel vecinii. În aceste circumstanțe, credeți că poate fi valabilă zicala „Sînt stăpîn în casa mea și fac ce vreau, ceilalți nu mă interesează!”? Iată răspunsurile băcăuanilor:

Angela Anghel, 47, confecționer: „Sînt mai mult plecată de acasă, iar atunci cînd vin vă dați seama că nu mă apuc de trîntit și izbit, mai ales că ajung de la serviciu destul de tîrziu. N-am avut niciodată probleme cu vecinii și nici nu cred că voi avea vreodată. N-am nici un fel de animal în casă care să zic că i-ar deranja. Fiecare e suveran în casa lui, dar la modul în care să nu-i deranjeze pe cei din jurul său”.

Cristina Andreescu, 58 de ani, pensionară: „Nu am ce împărți cu vecinii, cu atît mai puțin n-am ce vorbi mai mult de un simplu salut. Am avut în urmă cu cîțiva ani o pisică care mi-a adus o urmă de dispreț din partea vecinilor care nu iubesc animalele, deși nu-i deranja cu absolut nimic. Toți sîntem oameni, toți avem defectele noastre, dar pentru faptul că trăim într-o comunitate trebuie să ne mai și stăpînim cîte puțin uneori”.

Constantin Vlădeanu, 65 de ani, pensionar: „Dacă nu m-am certat cu nimeni, cu nici unul dintre vecini timp de aproape douăzeci de ani și n-am făcut-o nici atunci cînd eram mai tînăr și în putere vă dați seama că acum la vîrsta mea nici atît. Stau pe banca din fața blocului și nu fac decît să-mi salut vecinii, mulți dintre ei nici nu-i cunosc”.

Didina Farcaș, 53, casnică: „N-am ce împărți cu vecinii mei, sînt niște oameni extraordinari, cel puțin vecina de sub mine este o dulceață. Și ea are tot trei copii ca și mine și cred că ne înțelege dacă uneori facem mai mult gomot decît limita bunului simț. Am chiar și o pisicuță, dar care nu mi-a creat nici un fel de probleme în cea ce privește viața în comunitate. Sînt uneori momente cînd nu poți păstra liniștea, cînd dai cu un aspirator, cînd muți mobila, sau faci anumite reparații ce necesită zgomot, dar nu poți să fugi repede la ușa respectivului vecin și să-i reproșezi acest lucru. Asta-i viața în comun. La bloc, n-ai cum să eviți anumite lucruri, poți în cel mai fericit caz să le diminuezi sau eviți, dar asta depinde de gradul de educație și bun simț al fiecăruia dintre noi”. (A consemnat Alina TĂNĂSESCU)