PULSUL STRĂZII De doi bani speranță pentru bolnavi!

Redacția Ziarul de Bacău

De doi bani speranță pentru viața (mai) lungă: miniștrii finanțelor și al sănătății le-au promis bolnavilor cronic, în special pensionarilor, că începînd cu luna august medicamentele se vor compensa cu 90 la sută, nu doar cu 50 la sută ca pînă acum, măsură pentru care au alocat importante fonduri bugetare. Credeți în șansele acestor noi și nesperate facilități, dată fiind criza perpetuă a medicamentelor, sau considerați că aceasta reprezintă doar o măsură cu substrat electoral în perspectiva alegerilor generale din iarna acestui an?

Elena Mihalache, 62 de ani, pensionară: „Cred că-și vor respecta promisiunea făcută. Ar fi foarte bine pentru pensionari să se dea medicamentele compensate cu 90 la sută, că și așa nu prea avem bani”.

Dorin Iliescu, 41 de ani, pensionar: „Părerea mea este că nu va fi posibilă compensarea cu 90 la sută. Să vă spun de ce: chiar dacă ei ar vrea nu se poate, deoarece nu sînt fonduri suficiente. Abia dacă se onorează rețetele compensate cu 50 la sută. Cele cu 90 la sută nu au nici o șansă. Deci, înclin să cred că este totuși o campanie electorală”.

Maria Dăscălescu, 71 de ani, pensionară: „Tot ceea ce spun și ce fac este propagandă. Eu una nu mai cred nimic. Sînt pur și simplu promisiuni electorale. Măcar să fie așa cum spun dînșii pînă la alegeri și tot e bine”.

Alexandru Dăscălescu, 71 de ani, pensionar: „Normal să spună și să facă asemenea promisiuni, că doar nu-i doare gura. Fac și ei ce-a făcut Sechelariu oamenilor, adică i-a prostit cu un cîrnat și o bere. Este clar campanie electorală”.

A consemnat Geanina ISTRATE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.