Punct final la Capacitatea de toamnă

Redacția Ziarul de Bacău

• ancheta de la Școala nr. 2 s-a încheiat cu schimbarea celor două supraveghetoare

Ziua de ieri a tras cortina peste probele celei de-a doua sesiuni a examenului de capacitate de anul acesta din județul Bacău. Istoria și geografia, ultimele discipline de examen, nu au schimbat cu nimic datele problemei comparativ cu proba anterioară, subiectele de ieri fiind caracterizate de toată lumea destul de accesibile. „Se poate lua foarte ușor nota 5.00. Pentru aceasta, candidații ar fi trebuit să rezolve doar primele două puncte ale subiectului, care, orice s-ar spune, sînt foarte ușoare”, ne-a declarat Mareana Dobre, inspector de geografie în cadrul Inspectoratului Școlar. Aprecieri valabile și pentru subiectul de la istorie.

Din punct de vedere statistic, ultima probă a Capacității de toamnă a adus în sălile de concurs 1.708 candidați, cu numai doi mai puțin decît la proba de matematică. Aceștia vor afla primele rezultate ale Capacității peste două zile.

Finalul capacității a adus cu sine și un răspuns final în cazul anchetei declanșate la Școala nr. 2. Acest caz a fost rezolvat prin schimbarea celor două supraveghetoare, profesoarele Nistor și Budău. Amintim că inspectorul general adjunct Ana Marchiș, președinta Comisiei județene de examen, a decis să demareze unele verificări la acest centru de examen, după ce „Ziarul de Bacău” a redat declarațiile unei candidate, care a susținut, după ce a ieșit din sală de la proba de limba română, că „am schimbat foile între noi” în timpul concursului. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.