Tari la vorbe, mici la fapte!
* Liberalism controversat
La 131 de ani de existență a Partidului Național Liberal ar trebui ca paradigma „Prin noi înșine” să-și dovedească viabilitatea și să-și amprenteze caracterul spre binele acestui popor. Nicolae Iorga (naționalist – democrat) îi critica, de la tribuna Parlamentului interbelic, pe guvernanții liberali afirmînd că principiul „Prin noi înșine” vehicula prea mult la nivel teoretic și mai puțin se făcea simțit în activitatea practică. Spunea savantul, pe un ton dojenitor: „Eu cunosc doar un singur caz de aplicare practică a principiului liberal și acesta este cel de la Bacău…”. Acolo, Radu C. Porumbaru, cu capital brătienist și avînd ca prim-acționar pe regele Carol I, a pus bazele primei fabrici de hîrtie și celuloză „Letea” (1881), care valorifica eficient masa lemnoasă din codrii Neamțului prin plutăritul de pe Bistrița și forța de muncă abundentă și ieftină a catolicilor-români din zona Bacăului. Radu C. Porumbaru – liberal, senator și deputat, prefect de Bacău devenise, ca și Mircea Th. Cancicov, o figură emblematică pentru viața băcăuană. Concomitent, Ionel Brătianu, cu aceeași specialitate (inginer de mine și căi ferate) ca și Porumbaru, coordona construcția căii ferate – Bacău – Piatra Neamț, iar la Buhuși era transferată făbricuța de pături a liberalului Mihail Kogălniceanu de la Tg.Neamț, unde, în 1885, colonelul Eugen Alcaz punea bazele unei redutabile industrii textile – fabrica de postav. Astăzi, emblema lui Porumbaru – prin bustul confecționat de băcăuani – simbol al recunoștinței – este (dacă mai este!) prin curtea Fabricii „Letea” (patron Dumitru Sechelariu), iar zidurile Fabricii de Postav Buhuși se demolează evident sub acțiunea eroziunii naturale. Un proces de industrializare liberal erodat de transformările pretins democratice de după 1989.
Formațiunea politică liberală la nivel național a cunoscut, ce-i drept, unele disidențe și în perioada interbelică, dar îndată și-a revenit, regăsindu-și echilibrul. După 1989 – P.N.L.-ul, reorganizat – a cunoscut metamorfoze cel puțin bizare. „Aripi” și „aripioare” l-au împiedicat să zboare spre unitatea indestructibilă brătienistă. în componența structurală au pătruns (ca peste tot) elemente binevenite dar și neavenite. Și la nivel central și local traseismul politic (pînă la 11 august a.c.) și-a spus cuvîntul. Doctrina și adevăratele principii liberale au rămas în derizoriu, parțial deformîndu-se, liderii fiind preocupați prioritar de poziția personală și de grup. Unii parlamentari liberali manifestă reticență sau sînt de-a dreptul debusolați. Alianța „D.A.” i-a descumpănit și mai mult, pentru că, după părerea noastră, este o alianță „contra naturii”, încît lucrurile se precipită și confuziile se accentuează. Cîțiva lideri de marcă la nivel național (Valeriu Stoica, Th. Stolojan) au lăsat în două rînduri partidul „cu ochii în soare” – după expresia octogenarului Radu Câmpeanu – și acum iar vor să-l reformeze pînă la iminenta slăbire. Poziția triumfalistă a Monei Muscă a pălit lamentabil sub codificarea conspirativității – „Dana” și a dezvăluit neașteptat caracterul politicianului de astăzi, nu al omului politic.
Liberalismul local îmi este greu de caracterizat (deși aproape 15 ani am fost înregimentat în această formațiune, fiind chiar unul dintre membrii fondatori), pentru că m-am prea convins de caracterul unor lideri însetați de putere, iar dintre acei actuali, veniți care de pe unde au putut, îmi rezerv dreptul să discut mai tîrziu pentru a le vedea faptele. Este regretabil că toate controversele liberale nu-și găsesc deslușirea autentică. Ar fi – și consider că încă mai este – una dintre căile reale, utilizate și experimentate în politica românească de natură salvgardatoare. Totul este posibil dacă nu se pierde din credibilitate.
Neamțul are o expresie. „Ein Mann, ein wort” # „un om, un cuvînt”. Aceasta ar trebui să călăuzească orice om politic, inclusiv pe liberali, și nu dictonul românesc „Un om, mai multe cuvinte”. De aceeaî sîntem tari la vorbe și prea mici la fapte. Dacă liberalismul va ieși din controversa în care se află voi rămîne optimist că imaginea României ar putea avea o altă coloratură, spre binele cu adevărat și fericirea acestui popor. (Prof.dr. Jean CIUTĂ) și consider că încă mai este – una dintre căile reale, uti
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.