Punctul pe „i”

Redacția Ziarul de Bacău

Președintele României dă cu bîta în constituție

Un număr semnificativ dintre cetățenii României l-au susținut pe d-l Ion Iliescu pentru a accede în funcția supremă de stat. Unii au făcut-o în ideea că acesta avea oarece experiență în funcții de conducere: la Iași, la Timișoara, la Ape, la Editura Tehnică. Alții l-au considerat ca fiind singurul capabil să împace forțele politice de după 1989, iar țăranii – în semn de mulțumire pentru acel pogon de pămînt dat în folosință pînă la aplicarea Legii fondului funciar.
Fiind hîrșit prin munci de conducere în partidul comunist și prin funcții în propaganda comunistă, a știut să-și asigure o breșă în acele timpuri tulburi, reușind să se impună în fruntea statului timp de două mandate și jumătate. Ghinionul nostru a fost că în 1996 presa și Occidentul i-au închiriat Cotroceniul d-lui Emil Constantinescu, figură ștearsă și palidă pentru o asemenea postură, care a terminat mandatul cu scuza că l-au învins structurile securiste.
Vadim – gură multă, s-a remarcat prin tirade vitriolante la adresa adversarilor politici și a ungurilor, poziție neacceptată de o parte a populației și nici chiar de opoziția lui Iliescu și, astfel, tătucul Ilici a prins și perioada 2000-2004.
Fiind un versat vulpoi politic a știut să-și mascheze adevărata gîndire, reușind să păcălească o parte din români. Considerîndu-se sărac și curat într-o tranziție sufocată de mafie și hoți, a pozat în „mama răniților”. Au existat și multe răbufniri ale vechiului activist, care nu concepe să-l asculte pe celălalt, conform învățăturii staliniste: „partidu-i în toate”.
Sub motivația că-i protejează pe cei săraci, a ținut în loc reformele radicale care trebuiau luate, țara ajungînd într-o poziție pe care o poate invidia doar Albania.
La sfîrșit de mandat „și-a dat arama pe față”, arătînd adevăratul politruc îmbibat ideologic în amfiteatrele sovietice. Dacă pînă mai ieri îl eticheta în fel și chip pe premier, ca să vadă lumea cît de mult se gîndește la binele poporului, astăzi, cînd se află pe ultima sută de metri, și-a dat în stambă și face campanie electorală deșănțată candidatului PSD la președinție.
Potrivit prevederilor art.80 din Constituția României, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate. Așadar, șeful statului trebuie să fie neutru. De fapt, echidistanța atît de necesară în exercitarea funcției de președinte nu s-a prea văzut, premierii fiind nevoiți să țină cont de „sugestiile” tătucului.
Ambiția Iliescului de a păstra puterea partidului și, probabil, vizarea postului de premier, l-a surescitat la maxim, strigînd pînă la răgușeală că singurul apt pentru funcția de președinte este doar Adrian Năstase. Mai susține cucuveaua palatului Treicoceni că numai și numai PSD poate duce România în U.E. Simptomatic pentru un personaj care timp de 10 ani a zîmbit larg tuturor și a lăsat problemele să se rezolve de la sine, că s-a trezit acum ca portavoce a „obositului Adrian”!
Gafă mai mare nici că se poate! Adică tu, președinte, îți sufleci mînecile tovărășește, dai cu bîta în Constituția pe care ai jurat să o respecți și te arunci asupra microfoanelor, ca să vadă „prostănacul de român” vigoarea prezidentului și mersul lui „șold la șold” cu premierul – președinte de partid, pe care te pregătești să-l preiei.
Revenirea tătucului la apucăturile de agitator și gurist o fi salutară printre camarazii de partid, dar pute urît în țară! Prin fapta sa, locatarul Cotrocenilor s-a așezat mai presus de Constituție și, deci, în afara ei: ori, potrivit art.96 din Constituție, în cazul săvîrșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, președintele României poate fi suspendat din funcție cu votul majorității parlamentarilor celor două Camere, acțiune imposibilă pentru că PSD-ul și cu ai lui au majoritatea. încălcarea legii de către președinte și neluarea unei măsuri împotriva acestuia se constituie într-un precedent periculos pentru preafirava noastră cale spre democrație. Rămîne o întrebare-spin: cum a fost posibil ca o parte însemnată a românilor să fie dusă în eroare de cucuveaua-cameleon?
Jan NEGRUpresus de Constituție și, deci, în afara ei: ori, potriv

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.