PUR ȘI SIMPLU Sindromul „cumul de funcții”

Sindromurile vacii nebune, HIV, Golf și altele au rămas de domeniul trecutului, doar cu unele răbufniri ocazionale privind efectele întîrziate. Altul este, acum, la modă: sindromul „cumul de funcții”. Sigur,este vorba doar de funcții importante, cu putere politică sau financiară. Să derulăm secvența petrecută acum cîteva zile avîndu-i ca protagoniști pe șase directori de școli generale sătești. Instituțiile școlare pe care aceștia le conduc nu au prevăzute în schemele de încadrare funcțiile de directori. La forul superior există coordonatori ai activităților planificate în școlile rurale. În sociologie, aceste mutații se traduc într-un fel aparte. De exemplu, coordonatorul de la forul superior este încadrat pe o funcție reală. Competențele sale țin de planificarea, organizarea, coordonarea și controlul instituțiilor respective. În mod cert, atribuțiile funcțiilor de directori sînt preluate și exercitate. Numai că, de fapt, cei de la sate îndeplinesc funcții virtuale, grație celei create la nivel superior. O astfel de cazuistică întîlnim în teoria lui Parkinson, care susține că atunci cînd există în organizație un membru A, cu certitudine vor apărea alți membri, B, C, D, etc. O primă concluzie ar putea fi aceea că nici matematica nu mai lucrează după legi fixe. În viziunea autorului mai sus-citat, 1 este egal cu 2, iar 2 este egal cu 7. Sindromul „cumul de funcții” nu e performant. Peste noapte trebuie să devii calificat în meserii cu totul diferite de domeniul titular. Aceste cerințe de schimbare a aptitudinilor, atitudinilor și comportamentelor nu au rațiuni ortodoxe. Și, pînă la urmă, să admitem că este benefică o astfel de transformare. Ce facem cu motivarea și cointeresarea materială? Omul are nevoie de stimulente financiare, materiale, dar nevoile umane nu sînt în recuzita patronilor, liderilor. Ele au fost demonstrate științific și fac parte din piramida trebuințelor. Ideea sugerată de șefii ierarhici e compatibilă prevederilor constituționale: nimeni nu e mai presus de lege. Situația merită gîndită altfel. Cu tactul și diplomația stăpînim împărăția. Ca directori titulari, oamenii ar fi beneficiat doar de o indemnizație de conducere. Dacă atribuțiile sînt duse prin cumul, măcar promisiunea cu acordarea gradațiilor și salariilor de merit ar fi fost mulțumitoare. Pentru că, să fim de acord, conduci doi oameni sau o sută, regulile de planificare și organizare sînt aceleași. (Dan CĂLDĂRARU)