– 130 de politisti de ordine publica, politie rutiera, investigatii criminale si investigare a fraudelor au reusit timp de o zi sa instaureze ordinea in Bacau – prezenti la fiecare colt de strada, in intersectii, la iesirile si intrarile din oras, politistii au reusit sa-i disciplineze pe participantii la trafic
Politie „cita frunza, cita iarba” pe strazile municipiului Bacau. Angajati in proiectul „Bacaul in siguranta”, politistii din mai toate compartimentele Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Bacau au iesit miercuri in strada. Prezenta lor in trafic nu a trecut neobservata in rindul soferilor, provocind o stare de neliniste in rindul conducatorilor auto care intilneau la fiecare pas cite un echipaj de politie. In fapt, in aceasta perioada, Inspectoratul de Politie Judetean Bacau a intensificat actiunile specifice pentru prevenirea si descurajarea faptelor de natura penala si contraventionala. „Politistii au constatat noua infractiuni si au depistat opt persoane suspectate de savirsirea unor infractiuni. Au fost legitimate 688 de persoane, din care 28 au fost conduse pentru verificari suplimentare la sediul Politiei Municipiului Bacau”, a declarat subinspector Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la IPJ Bacau.
Sute de amenzi intr-o singura zi
Intr-o singura zi, politistii au aplicat 389 sanctiuni contraventionale unor persoane care au ignorat prevederile legale. Cele mai multe dintre acestea au fost aplicate participantilor la traficul rutier. Au fost retinute sase permise de conducere si 28 de certificate de inmatriculare. Printre soferii care au la activ un dosar penal se numara si Laurentiu D., 30 ani, depistat pe Calea Republicii din municipiul Bacau. El a fost identificat de politisti la volanul unui autoturism, desi avea suspendat dreptul de a conduce intrucit fusese prins sub influenta bauturilor alcoolice.
Infractor incatusat
Politistii de la investigatii criminale au fost in aceeasi zi pe urma infractorilor. In baza unei autorizatii de perchezitie emisa de Judecatoria Bacau, politistii au efectuat o perchezitie domiciliara la locuinta lui Cristian A., arestat preventiv pentru comiterea mai multor furturi din locuinte comise in anii 2009-2010. Din locuinta acestuia a fost ridicata aparatura electronica si electrocasnica, telefoane mobile si bijuterii in valoare totala de 7.000 lei. „In urma acestei activitati politistii au probat astfel implicarea lui Cristian A. in furtul din locuinta comis in noaptea de 10/11 iulie din locuinta partii vatamate, Liliana A., din comuna Sascut”, a mentionat Butnaru.
dorugall a zis
Aiurea
Lui maicamea i-a furat un pusti portofelul in plina strada si a pierdut 2 ore pe la politie pt tot felul de proceduri tampite si fara nici un rezultat (are 82 de ani)