Quo vadis?

Calea speranței

• „Manifestul” lui Basarab Nicolescu

Știu bine, de suficient timp, că Basarab Nicolescu îmi este de ajutor în selectarea și interpretarea marilor idei din întreaga istorie a culturii. De aceea, la cumpăna dintre ani, m-am apucat să recitesc „manifestul” publicat de el cu titlul „Transdisciplinaritatea”, o carte de 170 de pagini (format A5), a cărei redactare a încheiat-o pe 1 ianuarie 1996 la Paris. Ca „anexă” lucrarea conține „Carta Transdisciplinarității”, adoptată de participanții la primul Congres Mondial de Transdisciplinaritate (2-7 noiembrie 1994, Portugalia). Elaborat și lansat în nume personal, manifestul savantului român poartă următoarea dedicație: „Dedic acest manifest tuturor bărbaților și femeilor care, orice-ar fi și în pofida a tot, mai cred încă într-un proiect de viitor dincolo de orice dogmă și orice ideologie”. în limba română, lucrarea a fost tradusă de Horia Mihail Vasilescu și a apărut la Editura Polirom Iași,1999.
Neliniștea lui Basarab Nicolescu pleacă de la faptul că secolul al XX-lea nu a adus nici o ameliorare a condiției umanității, deși, în perspectivă epistemologică, s-au produs două revoluții care ofereau asemenea șanse. Este vorba de revoluția cuantică și de revoluția informatică. Fizicianul se miră de starea de „orbire” a omenirii, de constatarea că vechea viziune despre lume, responsabilă pentru marile acțiuni destructive, a rămas atotstăpînitoare. Tocmai de aceea, acum, cînd potențialitatea de autodistrugere iremediabilă a speciei umane are o triplă dimensiune: materială, biologică și spirituală, el pledează pentru o nouă viziune, pentru viziunea transdisciplinarității, ca renaștere a speranței. Mai exact, după ce în 1985 publică prima ediție a lucrării „Noi, particula și lumea”, Basarab Nicolescu contribuie, în anul 1987, la întemeierea Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (CIRET, Paris), în anul 1992, împreună cu René Berger, a înființat Grupul de Reflecție asupra Transdisciplinarității de pe lîngă UNESCO, iar în anul 1994, împreună cu Lima de Freitas și cu Edgar Morin, a format comitetul de redactare a textului care va fi adoptat de congresul din Portugalia drept „Carta Transdisciplinarității”. Lucrarea „Transdisciplinaritatea. Manifest”, la care mă refer aici, vine să lămurească, să sublinieze și mai ales să atenționeze încă o dată asupra oportunității noii viziuni.
Dar ce este transdisciplinaritatea? Greu de definit, după ce în art.7 din „Carta Transdisciplinarității” se stipulează: „Transdisciplinaritatea nu se constituie nici într-o nouă religie, nici într-o nouă filozofie, nici într-o nouă metafizică, nici într-o știință a științelor”. Pînă vom dobîndi noi elemente definitorii, să reținem că transdisciplinaritatea este o atitudine lucidă și curajoasă în fața unor pericole. Un prim pericol vine de la proliferarea disciplinelor academice și neacademice, care conduce la o creștere exponențială a cunoașterii, dar care face imposibilă orice privire globală asupra ființei umane. Pentru depășirea acestei situații textul din „Cartă” aduce lămuriri, în mai multe articole. „Transdisciplinaritatea este complementară demersului disciplinar; din confruntarea dintre discipline, ea face să apară noi rezultate și noi punți între ele; ea ne oferă o nouă viziune asupra Naturii și asupra Realității. Transdisciplinaritatea nu caută să elaboreze o superdisciplină înglobând toate disciplinele, ci să deschidă toate disciplinele la ceea ce au în comun și la ceea ce se află dincolo de granițele lor” (art. 3). „Cheia de boltă a transdisciplinarității este unificarea semantică și operativă a accepțiunilor «între» și «dincolo» de diferitele discipline. Ea presupune o raționalitate deschisă, printr-o nouă viziune asupra relativității noțiunilor de «definiție» și «obiectivitate». Formalismul excesiv, rigiditatea definițiilor și absolutizarea obiectivității, implicând excluderea subiectului, nu pot avea decât un efect de sărăcire a realului” (art. 4). „Viziunea transdisciplinară este «deschisă» în măsura în care depășește domeniul științelor exacte prin dialogul și reconcilierea lor, nu doar cu științele umaniste, ci și cu artele, literatura, poezia și experiența interioară” (art. 5).
Pentru a înțelege mesajul manifestului lui Basarab Nicolescu trebuie să flexibilizăm multe dintre normele gîndirii clasice, în dorința de a valorifica rezultatele revoluției cuantice. în primul rînd, în locul dogmei care încă mai domină filosofia contemporană privind existența unui singur nivel de Realitate, trebuie acceptată ideea fizicii cuantice privind existența mai multor niveluri de Realitate. De remarcat că nivelurile de Realitate sînt radical diferite de „nivelurile de organizare” definite de teoria sistemelor. „Prin nivel de Realitate trebuie înțeles un ansamblu de sisteme invariant la acțiunea unui număr de legi generale: de exemplu, entitățile cuantice supuse legilor cuantice, care la rândul lor se află într-o radicală opoziție cu legile lumii macrofizice”. în al doilea rînd, trebuie revizuită înțelegerea privind autoritatea logicii clasice a terțului exclus și acceptată și noua logică, impusă de fizica cuantică, logica terțului inclus. în mod firesc, merită subliniat aici meritul lui Ștefan Lupașcu, cel care a arătat că „logica terțului inclus” este o veritabilă logică, formalizabilă și formalizată, multivalentă și non-contradictorie. în al treilea rînd, trebuie să acceptăm complexitatea actului de cunoaștere, înțelegînd că modelele simple, construite de gîndirea clasică pe baza principiului cauzalității locale și a principiului determinismului nu mai pot satisface. „Cunoașterea complexității, pentru a fi recunoscută ca proces de cunoaștere, trece printr-o interogare prealabilă: fie complexitatea la care ne referim este una fără ordine, în care caz cunoașterea sa nu ar avea sens, fie ea ascunde o nouă ordine și o simplitate a unei noi naturi care ar constitui chiar obiectul noii cunoașteri. A alege, în acest fel, între calea pierzaniei și calea speranței”.
Calea speranței pentru care pledează Basarab Nicolescu este transdisciplinaritatea înțeleasă ca atitudine, ca prezență simultană a gîndirii și a experienței trăite. „Transdisciplinaritatea este transgresiunea dualității ce opune cupluri binare: subiect – obiect, subiectivitate – obiectivitate, materie – conștiență, natură – divin, simplitate – complexitate, reducționism – holism, diversitate – unitate. Această dualitate este transgresată de unitatea deschisă care cuprinde și Universul și ființa umană”. Cele trei trăsături fundamentale ale atitudinii transdisciplinare sînt: rigoarea, deschiderea și toleranța. „Transdisciplinaritatea este o mărturie, în condițiile lumii prezente, că speranța, această virtute permanentă a omului, rămâne vie, posibilă”. Nu știu care vor fi efectele „chemării” formulate de Basarab Nicolescu. Cred însă că gestul lui trebuia să se producă și că trebuie analizat cu toată seriozitatea, chiar dacă ne obligă să ne schimbăm mentalitatea cu privire la ceea ce știm. Ștefan MUNTEANUuce lămuriri, în mai multe articole. „Transdisciplinaritatea

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!