Religia și activitatea economică (2)
Ștefan MUNTEANU
• Explicația lui Max Weber privind relația dintre etica protestantă și
capitalismul rațional modern
Poziția lui Max Weber marchează începutul unei noi forme de legitimare a acțiunii umane. Dacă în perioada anterioară, de orientare tradițională, spiritul întreprinzător, îndrăzneț, putea fi justificat doar în afara religiei, teoria sa se opune prejudecății că spiritul capitalismului ar fi imoral și, prin urmare, pledează pentru justificarea acestuia chiar în interiorul creștinismului. Ideea este că, potrivit concepției lui Weber, comportamentul economic are un conținut etic intrinsec, de origine transcendentală, care transpare prin intermediul religiei. Dar nu orice religie stimulează acest gen de comportament. Sociologul german a observat că sistemul economic capitalist a apărut în spațiul european occidental, după care s-a extins, dar cu rezultate diferite de la o zonă la alta.
Plecînd de la această constatare, în mod firesc, cercetătorul se întreabă: „Cum se explică fatul că această orînduire a apărut într-o anumită zonă și că a reușit doar în anumite societăți, iar în altele nu?” Doctrina marxistă, potrivit căreia dezvoltarea economică și socială este posibilă dacă sunt asigurați factorii materiali necesari (o bază tehnică modernă, un volum suficient de mare de capital, o forță de muncă calificată și competențe manageriale) nu putea oferi răspuns la această întrebare. De unde concluzia că în dezvoltarea capitalismului intervin mai mulți factori decît sunt avuți în vedere de doctrina marxistă. Factorul suplimentar identificat de Max Weber, în explicația sa, este corelația dintre etica religioasă și comportamentul economic. Concret, în explicația sa, este făcută diferența între felul în care a fost întîmpinat spiritul capitalismului de către catolicismul, pe de o parte, și de către protestantism, pe de altă parte. Altfel spus, sociologul a cercetat care dintre cele două religii poate accepta compatibilitatea dintre „asceză”, ca cerință a creștinismului medieval, și „acțiunea rațională îndreptată spre realizarea unui scop”, ca cerință a vieții productive. Argumentația lui Weber pleacă de la ideea că „Reforma nu a însemnat numai „înlăturarea” dominației bisericii asupra vieții, ci în primul rînd înlocuirea vechii forme de dominație cu una „nouă”. Și anume înlocuirea unei dominații extrem de comode, practic vorbind abia simțite pe vremea aceea, aproape numai formale, cu o reglementare ce a pătruns cît se poate de puternic în toate sferele vieții domestice și publice, o reglementare mult mai apăsătoare și mai severă pentru întregul mod de viață” („Etica protestantă și spiritul capitalismului”, Editura Humanitas, 1993, p. 24).
în analiza sa, Weber a plecat de la un studiu statistic realizat de Offenbacher, privind profesiile alese de catolici și de protestanți. Concluziile acestui studiu arătau că în timp ce fiii catolicilor se ocupau de perpetuarea culturii meșteșugărești, însușite de-a lungul secolelor, fiii protestanților erau orientați spre noile profesii capitaliste, cu avantaje în ce privește poziția lor economică. Doctrina protestantă, crede Max Weber, răspunde mai bine cerințelor capitalismului în ascensiune, care reclama desprinderea de tradiționalism. „Cu alte cuvinte, dintre calfe catolicii sunt cei care manifestă o înclinație mai pronunțată de a rămîne în activitatea meșteșugărească, adică relativ mai mulți „devin maiștri” meșteșugari, în timp ce protestanții se îndreaptă într-o măsură relativ mai mare spre fabrici pentru a ajunge în eșaloanele superioare ale muncitorimii calificate și ale funcționărimii industriale” (Idem, p. 26). Chiar dacă între protestantism și spiritul capitalismului nu există decît o legătură incidentală, ideea determinării spirituale a fazelor de început ale dezvoltării capitalismului constituie punctul forte al explicației weberiene.întreprinzător, îndrăzneț, putea fi justificat doar
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.