Acțiunile societății Rafo Onești au fost suspendate ieri, 29 mai, de la tranzacționare pe Bursa de Valori București. Tranzacționarea a fost oprită pentru derularea acțiunii de majorare a capitalului social al rafinăriei. Ultima hotărîre de majorare a capitalului social a fost luată de acționarii societății la sfîrșitul lunii trecute. Majorarea s-a realizat prin aport în numerar adus de acționarul Balkan Petroleum Ltd. (BkP), reprezentînd investiții de mediu și investiții tehnologice scadente a se realiza la 30 iunie 2005, în cuantum de 10.068.000 USD (respectiv 28.620.160 RON), conform clauzelor din contractul de privatizare. Pe de altă parte, acționarii au aprobat achiziționarea a cinci noi stații de distribuție a carburanților, ca și deschiderea mai multor puncte de lucru. Cu cîteva zile în urmă, compania Petrom a cesionat creanțele de la Rafo în favoarea investitorului principal de aici, societatea Calder-A International, care a făcut oferte similare și statului român. După ultimele informații de la Rafo, Calder este acum acționarul majoritar, cu cel puțin 51% din capitalul social, astfel încît majorarea de capital social ar putea fi făcută în acest spirit. Suspendarea de la tranzacționare a acțiunilor rafinăriei are menirea de a proteja investiutorii de pe piața de capital, pînă cînd operațiunile de la Rafo se vor încheia, iar informațiile despre ea vor fi făcute publice. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.