Rafo a scăpat de faliment

Administrator

Vizita de joi, 19 octombrie, a premierului Călin Popescu Tăriceanu în Bacău a fost un bun prilej de a i se atrage din nou atenția asupra problemelor de la societatea Rafo Onești. Cu circa trei săptămîni în urmă, de la Cabinetul primului-ministru a venit, la sindicatul Rafinorul, promisiunea că salariații vor primi, în termen legal, răspuns la problemele ridicate de ei, de la instituțiile abilitate ale statului. Termenul legal este, deja, aproape. La Bacău, joi, premierul a refuzat să se pronunțe în această problemă, dar pentru un punct de vedere „mai profesionist” l-a lăsat pe Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanțe, să se pronunțe.

„Am fost întotdeauna «sportiv» față de sindicatul de la Rafo și sînt în temă cu toate problemele existente la această societate – a spus ministrul. Pînă pe 8 decembrie sînt convins că se va găsi o soluție care să permită funcționarea rafinăriei”. Ministrul de Finanțe a mai adăugat că se va încerca găsirea unei soluții în cazul Rafo, indiferent de cine va reuși să devină, pînă atunci, proprietarul acestei societăți. „Vom încerca doar să nu repetăm greșelile care s-au făcut pînă acum”, a mai punctat ministrul Vlădescu.
Termenul de 8 decembrie este, în fapt, data la care expiră planul de reorganizare de doi ani la Rafo. Nesoluționarea problemelor în cadrul planului poate duce, după 8 decembrie, la declanșarea falimentului în societatea din Onești. Liderul sindicatului Rafinorul, din Rafo, vede însă lucrurile altfel. „Situația s-a deblocat bine – a spus Ion Marian. Joi s-a consumat un nou terman în procesul de la Brașov, iar dacă pînă acum o lună judecătorul voia să intre musai în pronunțare, cu ultimul termen chiar joi, acum și-a schimbat optica. Probabil că tot din amonte vin niște date și se așteaptă schimbări de strategie vizavi de Rafo. în mod sigur și pentru clarificarea unor probleme care țin de unele contestații de la unii creditori care încă nu s-au prezentat în fața instanței. Astfel, s-a mai dat un termen pe 23 noiembrie”.

Președintele AVAS schimbă tonul

Tot joi a fost dată publicității și o surprinzătoare declarație a președintelui Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului – AVAS, Răzvan Orășanu, vizavi de Rafo. „Data la care creditorii Rafo Onești vor avea dreptul să solicite declararea falimentului – a spus Orășanu – ar putea fi amînată cu un an, pînă în decembrie 2007”. Președintele AVAS a invocat, în acest caz, noile prevederi privind procedura insolvenței. în acest fel, dacă va fi nevoie, planul de reorganizare, declanșat în 2004, ar putea fi prelungit la trei ani, pentru că Legea 85/2006 a insolvenței prevede un termen atît de lung pentru executarea planului de reorganizare. Răzvan Orășanu a mai precizat că vechile prevederi legale se opreau la o perioadă de doi ani. „Planul de reorganizare – a opinat Ion Marian – poate fi prelungit legal, dar și procedural. Dacă mai apar contestatari la el, mai pot fi găsite termene ulterioare datei de 8 decembrie. Dar dacă statul acceptă propunerile investitorului Calder-A Internațional de la Rafo de a achita datoriile rafinăriei, oricum prelungirea planului de reorganizare nu ar mai avea rost, pentru că dispar contestatarii. Totul e ca statul român să ia o hotărîre în acest sens și să o și respecte”. Primul eveniment de așteptat, în acest sens, ar fi, deci, o nouă întîlnire a șefilor instituțiilor statului implicate în problema Rafo cu noii acționari ai societății din Onești. Și, nu în ultimul rînd, o întîlnire chiar cu premierul Călin Popescu Tăriceanu. Cîteva întîlniri au avut loc și pînă acum, altele au rămas doar în stadiul de solicitare din partea reprezentanților Rafo. Concluziile discuțiilor care au avut loc susțin optimismul liderului sindicatului Rafinorul și sînt, oricum, un pas înainte, dacă nu și mai mulți.

Situația de la Rafo influențează și Soarta Carom

Rezolvarea problemei de la Rafo ar putea deschide căi și pentru Carom Onești, de care compania din care face parte Calder-A, Petrochemical Holdings, s-a interesat și s-a declarat gata să participe la licitația de vînzare a activelor acesteia. „Lichidatorul societății Carom – ne-a declarat, ieri, liderul sindicatului „Carom”, Vasilică Udrea -, a stabilit deja data licitației. Aceasta este 27 noiembrie, așa cum am fost informați. Pe noi, salariații, ne bucură că mersul lucrurilor în privința licitației este ferm. în plus, sînt doi licitatori, nu unul, fiind vorba și de firma Dwory, din Polonia. Cu ambii participanți au fost purtate ultimele discuții și lucrurile au rămas clare: sînt interesați de Carom. Ne așteptăm ca reprezentanții investitorilor de la Rafo să ajungă din nou în Onești și urmărim cu sufletul la gură și situația de acolo, pentru că depiundem, într-un fel, de ea”. Deși prelungirea termenului pentru finalizarea planului de reorganizare de la Rafo este văzut de cei de la Carom și ca un semn de tergiversare, îndepărtarea spectrului falimentului de la Rafo le dă speranțe mai mari, pentru că cele două societăți sînt legate, tehnologic, una de cealaltă, iar prin interesul celor de la Petrochemical și de Carom și investițional.
Vizita la Rafo și Carom Onești, săptămîna trecută, a acționarului companiei Petrochemical Holding din Viena, Iakov Goldovskiy, cel mai important reprezentant al grupului de firme din care face parte și Calder-A International, acționarul majoritar de la Rafo, a redeschis speranțele oneștenilor pentru redresarea economică a societăților Carom și Rafo și, prin acestea, a întregii platforme industriale de la Borzești – Onești, ca și a zonei Onești. După mai multe tentative de acest gen din partea unor giganți din lumea petrolului și a petrochimiei, care s-au interesat de socitățile de pe platformă, în decurs de circa zece ani, intenția celor de la Petrochemical este bazată pe un fundament material solid, prin investiții de cîteva zeci de milioane de euro deja derulate la Rafo în ultimii doi ani. Această vizită a fost prcedată, cu puțin timp înainte, și de o întîlnire la AVAS, la care a venit însuși vicecancelarul Austriei – țara în care își are sediul Petrochemical. (Petru DONE, Claudiu TĂNĂSESCU)ele AVAS schimbă tonul

Tot joi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.