~4 min lectură 6 comentarii

Rafo concediază 700 de salariați

Redacția Ziarul de Bacău

– în următoarele zece zile sindicatul va negocia cu acționariatul o soluție de blocare a intenției de concediere – liderul sindical crede că există șanse oricât de mici pentru aceasta – Rafo are, acum, 929 de salariați.

Administrația societății Rafo Onești a notificat Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția de Ocupare a Forței de Muncă Bacău și sindicatul Rafinorul că va pune în aplicare Proiectul de Concediere Colectivă, care presupune disponibilizarea a maxim 700 de salariați din totalul de 929 aflați în evidențe. Motivul invocat este restrângerea de activitate din cauza lipsei de resurse financiare necesare plății drepturilor salariale ale tuturor angajaților. În prezent, 600 de salariați se află, până la 1 februarie în șomaj tehnic, cu plata aproape integrală a drepturilor salariale, astfel încît tabelele pentru concediere vor fi întocmite după această dată.

„Programul de concediere – spune liderul sindicatului, Ion Marian – poate fi blocat chiar pe derularea lui, inclusiv pe partea de preaviz, în condițiile în care va apărea o soluție favorabilă și definitivă pentru viitorul Rafo. În următoarele 10 zile vor fi discuții punctuale la Bucuresti și Viena și sunt șanse, chiar dacă mici și toate funcție numai de hotărârea acționarului majoritar, ca procedura de concediere să fie blocată, iar unitatea să-și continuie în mod concret programul de modernizare și repornire.”
Practic – spune Ion Marian -, prezenta notificare reprezintă o reluare a intenției acționarului și administratiei Rafo din ianuarie 2010, când se dorea disponibilizarea a 800 de salariați din 1.150 existenți.

Atunci, procedura a fost suspendată în urma demersurilor inițiate de conducerea organizației de sindicat prin întâlniri, discuții și negocieri cu acționarii și administratorii la București și Viena. Alt moment greu a fost cel din aprilie 2012, când acționarul majoritar a blocat, pentru o perioadă nedeterminată, dezvoltarea și repornirea instalațiilor rafinăriei și toată lumea a înțeles că Rafo se îndreapta către un moment critic. În luna mai a anului trecut, acționarul majoritar a transmis că se blochează toate lucrările și va recurge la concedierea colectivă. „Prin discuții permanente cu administrația – spune liderul sindicatului Rafinorul -, și periodice cu acționarul majoritar, conducerea organizației de sindicat a reușit blocarea acestei inițiative. În decembrie trecut, la solicitarea scrisă a acționarului majoritar, administrația a transmis sindicatului intenția de a se trece la disponibilizarea colectivă.

Am reușit in extremis amânarea procedurii prin trimiterea a 600 de salariați în șomaj tehnic până în februarie, perioada în care s-a angajat să propună administrației și acționarului unele variante de evitare a concedierilor și reluarea programului de modernizare și repornire a societății. Neexistând o variantă garantată de păstrarea activă a forței de muncă, administrația și acționarul majoritar au hotărât continuarea în paralel a concedierii cu identificarea unor soluții de relansare a programului de modernizare și repornire a instalațiilor, cumulat cu menținerea salariaților în societate.”

Dacă asemenea soluții nu vor apărea, odată cu revenirea celor 600 de salariați aflați acum în șomaj tehnic administrația va hotărî care posturi vor fi radiate și, implicit, salariații care vor urma să fie disponibilizați. Ei vor primi preaviz, iar odată cu disponibilizarea și drepturile salariale, inclusiv plățile compensatorii, în funcție de vechimea în muncă.
Efortul financiar lunar pentru salarii și alte cheltuieli aferente susținerii activității salariaților este, în medie, la Rafo de un milion de euro lunar.

„Practic – a opinat Ion Marian -, în cei trei ani de încetare a activității conducerea sindicatului a reușit imposibilul, pentru o unitate cu capital privat, respectiv menținerea în activitate a 1.000 de salariați, menținerea Contractului Colectiv de Muncă, acordarea la zi a drepturilor de natură salarială și cel mai mare număr de salariați în comparativ rafinăriile de petrol din România.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    GIGEL
    12 ianuarie 2013, 08:20
    0

    Hasta la vista, Onesti! Cu UTON-ul in aceeasi situatie…ne-am dus! Hai, nea Neghina! Arata-ne de ce anume te-au votat peste jumatate din Onesti! Solutii, tata, solutii! Gata cu panselutzele, rerereasfaltarile si altele asemenea!

  2. a
    ana
    13 ianuarie 2013, 09:30
    0

    Nu are nimeni nicio solutie. Daca ar fi avut s-ar fi vazut pana acum. Orasul asta este mort, nu merge nimic. Probabil va ramane un oras al pensionarilor, pentru ca vor fi multi care vor fi nevoiti sa isi ia hamul si prastia si sa mearga prin alte parti sa poata lucra (nu ma refer neaparat in Romaia).

  3. o
    onesteanul
    14 ianuarie 2013, 06:13
    0

    nu intrati in panica MAREAN cauta solutii

  4. v
    vasile
    27 ianuarie 2013, 06:20
    0

    Onestiul este cotropit de pensionarii,voi nici nu stiti cat de bine este sa primesti pe luna lichidare – pensie si avans…in rafinarie sunt aprox 40 de pensionari care au salarii intre fiti atenti intre 2500 ron si 7000 de ron cine nu crede se poate verifica inclusiv liderul asta de sindicat care de fapt este si director cu imaginea se afla printre ei.Noi vrem sa infloreasca Onesti-ul ,tinerii sa ocupe locuri de munca.Sa zambeasca si tinerii pe strada ,nu numai pensionarii care pur si simplu te sfideaza prin supermarcheturi si magazine.Asta este daca ei isi permit.

  5. d
    dan
    6 februarie 2013, 09:47
    0

    un lucru ai uitat vasile sa adaugi pensionarii din rafo sint cei care se pling ca au cele mai mari necazuri pur si simplu nu le mai ajung BANII au de crescut nepoti

  6. x
    x pix
    12 februarie 2013, 08:12
    0

    arestatii ba pe astia care au promis ca fac investitii si pornesc, cand au luat RAFO, de ce nu se implica guvernul ? are vreun inters ? sau dezinteres, sunt atatia oameni de care nu le pasa, unde vor lucra cei cu varste intre 45-55 ani, care sunt majoritatea angajatilor Rafo?
    Presa, va place numai informatia sa o publicati si atat, sunteti a 4 a putere in stat daca nu ma insel , de ce nu faceti presiuni la nivel inalt, intrebati ce se intampla chiar nu mai tenteaza pe nimeni investitia in petrol? una din cele mai profitabile si cautate piete din lume , cine o sa va mai cumpere ziarele daca oameni nu vor mai lucra nicaieri, sa inchideti tarabele de ziare va doresc, ca aici se va ajunge pe langa platforma industriala traiau multi, acum vor pierii si ei .
    Sa traiti bine !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.