Paul COJOCARU
Broker de asigurare
www.conectasigexpert.ro
„Cine nu muncește nu greșește” este un proverb românesc plin de înțelepciune, care dă o interpretare faptului că persoanele care efectuează diferite munci pot fi supuse greșelilor. Dacă activitatea pe care o desfășori este încărcată de realizări și beneficii, se va spune că ,,ți-ai făcut datoria”. În schimb, dacă în urma muncii efectuate societatea are probleme, care pot merge până la faliment sau insolvență, de obicei în astfel de situații principalul vinovat este administratorul societății. Sunt firme, la acest moment, care impun administratorilor încheierea unei polițe de răspundere a administratorilor societăților comerciale sau sunt persoane care, fiind desemnate în astfel de posturi, încheie o poliță pentru liniștea lor.
Natura juridică a răspunderii administratorului
Raporturile juridice dintre administrator și societate au o dublă natură: contractuală și legală, după cum se referă la obligații ce rezultă din mandate sau la obligații ce revin administratorului conform legii. Dubla natură juridică a răspunderii civile a administratorilor se manifestă atât față de societate, cât și față de terți. Această răspundere este una contractuală, mai ales față de societate, când rezultă încălcarea mandatului ori a dispozițiilor actului constitutiv sau ale legii referitoare la mandatul administratorilor, și delictuală, când se referă la încălcarea altor dispoziții imperative ale legii (mai ales față de terți).
După cum s-a remarcat și în doctrina de specialitate, temeiul mandatului încredințat administratorului nu este același în toate cazurile. Uneori, el se poate grefa pe calitatea de acționar a administratorului. Aceasta este ipoteza în care administratorul este desemnat dintre asociații societății comerciale. În alte cazuri, atunci când administratorul nu are și calitatea de asociat, raportul juridic dintre acesta și societate se concretizează într-un raport juridic de muncă. În ceea ce privește caracterul acestui mandat, acesta are, neîndoielnic, un caracter comercial, în condițiile în care părțile acestui contract sunt societatea – ce are calitatea de comerciant, și administratorul – care poate fi o persoană fizică sau juridică.
Interesul practic al stabilirii naturii juridice a răspunderii civile a administratorilor rezidă în proba și întinderea răspunderii. În cazul răspunderii civile delictuale, culpa administratorului nu este prezumată, ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu toate celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale prevăzute de Codul Civil și descrise mai sus. În schimb, la răspunderea contractuală, sistemul probatoriu este cel al culpei prezumate (administratorul va trebui să răstoarne prezumția de culpă și să-și dovedească nevinovăția). În orice caz, indiferent de forma răspunderii, temeiul ei este culpa adminstratorului, prezumată sau, după caz, dovedită. De asemenea, în funcție de forma răspunderii, administratorul poate fi obligat să repare atât prejudiciul previzibil, cât și pe cel imprevizibil (răspundere delictuală) sau numai prejudiciul previzibil (răspundere contractuală).
Forme ale răspunderii administratorului
Răspunderea civilă a administratorului a fost clasificată, în doctrina și practica de specialitate, în trei categorii:
– O răspundere ordinară (normală) față de societate și asociați;
– O răspundere excepțională față de terți;
– O răspundere agravată, în caz de faliment al societății.
Răspunderea civilă (contractuală sau delictuală) a administratorului societății comerciale nu poate fi angajată, în principiu, față de terți, dat fiind faptul că Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale (art. 73 alineat ultim) limitează acțiunea în răspundere a creditorilor sociali contra administratorilor numai la ipoteza falimentului societății, ceea ce înseamnă că, atunci când societatea comercială funcționează în condiții normale, creditorii acesteia pot să acționeze în justiție pentru valorificarea drepturilor lor de creanță doar societatea comercială debitoare. Aceasta rezidă în faptul că administratorii, fiind organe ale societății, angajează direct societatea prin actele sau faptele juridice săvârșite. Răspunderea administratorului, în fiecare dintre cele trei forme, este o răspundere directă, adică pentru fapta proprie. Prin actele juridice îndeplinite ca mandatar al societății, administratorul angajează răspunderea civilă (contractuală sau delictuală) a societății în raporturile juridice cu terții. Astfel, regula este că administratorul, indiferent că este persoană fizică sau juridică, nu răspunde față de terți.
Ipoteze legale de atragere a răspunderii adminstratorilor
Conform dispozițiilor Legii societăților comerciale republicată (art. 73), administratorii sunt răspunzatori pentru:
– Realitatea vărsămintelor efectuate de asociați;
– Existența reală a dividendelor plătite;
– Existența registrelor cerute de lege și ținerea lor corectă;
– Îndeplinirea exactă a hotărârilor adunărilor generale;
– Stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv, le impun.
Legea privind procedura insolvenței, în art. 138, alin. (1), a reiterat enumerarea limitativă a cazurilor de atragere a răspunderii administratorilor prevăzute în vechea reglementare privind reorganizarea judiciară și procedura falimentului (Legea nr. 64/1995).
Enumerarea fiind limitativă, nu poate fi extinsă prin interpretarea analogică. Astfel, cazurile prevăzute de lege sunt următoarele:
– au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în folosul altei persoane.
– au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea unei persoane juridice.
– au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
– au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
– au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice sau au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.
– au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii sau încetării de plăți.
– în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
Vă dorim să fiți buni administratori!
Lasă un răspuns