~3 min lectură 2 comentarii

Angajații din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Bacău protestează împotriva discriminării salariale

Andra Juverdeanu

Angajații din cadrul Agenției Județene pentru Protecția Mediului (APM) Bacău protestează astăzi, 16 mai, începând cu ora 10:00, împotriva discriminării salariale, alăturându-se astfel protestelor organizate în același timp și de celelalte agenții județene de mediu din țară.

„Suntem profund indignați de discriminarea salarială la care suntem supuși în comparație cu funcționarii publici din agenții și instituții județene ale altor ministere, cărora li s-au stabilit salariile la nivelul celor de la nivel central prin OUG 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară”, au transmis sindicaliștii.

Agențiile pentru Protecția Mediului își desfășoară activitatea sub coordonarea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și au aceleași responsabilități și atribuții în implementarea politicilor și a legislației în domeniul protecției mediului la nivel județean.

„Este esențial ca această egalitate să se reflecte și în nivelul salariilor. Nu cerem decât alinierea salariilor, așa cum s-a procedat și în cazul altor instituții deconcentrate. Nu solicităm privilegii suplimentare față de alte instituții județene, ci doar încetarea discriminării și respectarea drepturilor noastre legitime!”, au mai spus sindicaliștii.

Senatul României a luat deja măsuri pentru a corecta această injustiție, adoptând un amendament pentru eliminarea discriminării salariale. Cu toate acestea, proiectul de lege a rămas blocat în Camera Deputaților (PL-x nr. 67/26.02.2024), iar nenumăratele demersuri făcute pentru obținerea drepturilor legitime ale angajaților APM au fost ignorate și respinse.

Importanța activității celor din APM va deveni evidentă atunci când angajații își vor întrerupe activitatea și vor protesta, se mai arată în comunicatul sindicatului. Proiectele finanțate din fonduri europene și naționale, inclusiv cele din cadrul PNRR, așteaptă actele de reglementare necesare, iar orice întârziere va afecta implementarea acestora. Întreruperile în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului, un obiectiv de interes național, vor avea consecințe grave.

„De asemenea, semnalăm posibilitatea unor sincope în funcționarea Rețelei Naționale de Monitorizare a Radioactivității Mediului. Încetarea altor activități esențiale și nevăzute ale angajaților din protecția mediului va afecta societatea în ansamblul său. Poate atunci va deveni evidentă importanța contribuției noastre și vom fi recunoscuți și ascultați așa cum merităm”, mai spun sindicaliștii.

Protestele ce vor urma, inclusiv greva generală, sunt expresia hotărârii angajaților APM de a lupta pentru dreptate și echitate în tratamentul salarial. „Ne angajăm să continuăm această luptă până când drepturile noastre sunt respectate și nedreptatea salarială este eliminată!”, au conchis ei.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. L
    Lili
    16 mai 2024, 07:43
    0

    Legea 153/2017 a fost făcută special pentru funcționarii publici și pentru cei din administrație. In toate instituțiile de stat sunt inechității salariale . PSD ul a făcut această lege s a lăudat cu ea, nu vor s- a rezolve nimic , tot promit că se rezolvă și acum se supără guvernul că sunt proteste. De ce la administrativ s a putut mări salariile în fiecare an în funcție de salariu minim și la restul nu??. Trebuie ieșit la vot , trebuie făcut greve până se vor pune în funcții oameni profesioniști, specialiști.

  2. R
    Radu -Radu
    16 mai 2024, 18:58
    0

    La salariile pe care le aveti si la zilele libere pe care le aveti mai aveti si tupeu. Nu va este rusine sa cereti salarii mai mari, voi care trandaviti pe banii celor de la privat? Cei din mediul privat muncesc atunci cand voi aveti mici concedii chipurile cu recuperare.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.