– bacauanii, la fel ca toti cetatenii UE, ar putea beneficia de reabilitarea termica a blocurilor din fonduri europene – propunerea primarului de Bacau, prezent la Bruxelles, a fost aprobata in unanimitate de membrii Comitetului Regiunilor -municipiul Bacau a devenit astfel un oras important in deciziile ce se iau la virful Uniunii Europene
Cetatenii din Uniunea Europeana, inclusiv bacauanii, ar putea beneficia de reabilitare termica a imobilelor de locuit, suportata financiar din fonduri europene. Aceasta s-a decis pe 3 mai 2012, în unanimitate, la Bruxelles, de catre membrii Comitetului Regiunilor. Utilizarea si cu aceasta destinatie a Fondul de coeziune este o premiera in Uniunea Europeana si se datoreaza demersului primarului Romeo Stavarache. În calitatea sa de raportor al Comitetului Regiunilor (CoR) pentru Fondul de coeziune, Romeo Stavarache a militat, printre altele, pentru introducerea în Regulamentul european privind fondul de coeziune 2014 – 2020 a acestei prevderi, care ar putea aduce României peste cinci miliarde de euro. “Am sustinut ca este nevoie de mai multa flexibilitate in alocarea si cheltuirea fondurilor europene. O demarcare foarte stricta a fondurilor nu serveste interesul local si regional în planificarea investitiilor de o maniera integrata. Consider ca au fost prea multe restrictii, ceea ce nu ajuta comunitatile locale sau regionale. În demersul meu nu am avut în vedere doar ce se intimpla in Romania. Situatia este aceeasi la nivelul întregii Uniuni Europene. De aceea, am propus ca investitiile în eficienta energetica a cladirilor sa poata beneficia de sprijin prin fondul de coeziune”, a declarat Romeo Stavarache.
Bacaul, pe harta deciziilor importante ale UE
Potrivit procedurilor, Comisia Europeana înainteaza Comitetului Regiunilor propunerile de regulamente în baza carora se vor distribui fondurile structurale si de coeziune din exercitiul financiar 2014 – 2020. Pe fiecare dintre regulamente, CoR da un aviz, prin care face cunoscute propunerile si punctele de vedere ale comunitatilor locale. Romeo Stavarache a fost desemnat de CoR sa analizeze si sa elaboreze avizul pentru Fondul de coeziune 2014 – 2020. Primarul Bacaului a solicitat ca Fondul de coeziune sa nu fie diminuat în exercitiul bugetar 2014 – 2020, dezvoltarea infrastructurii sa tina cont de decalajul existent intre statele membre UE si sa se realizeze în functie de prioritatile regionale si locale, respectind principiile guvernantei pe mai multe niveluri. “Regiunile si orasele nu sint suficient asociate deciziilor privind proiectele de infrastructura de transport, finantate prin Fondul de coeziune, desi joaca un rol cheie in ceea ce priveste planificarea teritoriala si, în plus, finanteaza infrastructura secundara de interconectare. Este nevoie mai mult ca oricind sa lucram în parteneriat, atit la nivel national, cit si la nivel european”, a subliniat primarul Romeo Stavarache. Avizul întocmit de raportorul român, care contine si alte recomandari importante, a fost dezbatut cu membrii Comitetului Regiunilor, la Varsovia, in octombrie 2011. Ulterior, în martie 2012, la Lisabona, Comisia de Coeziune Economica, Sociala si Teritoriala (COTER) a aprobat avizul, cu unanimitate de voturi. Pe 3 mai 2012, avizul a fost votat, tot în unanimitate, în sedinta de plen a Comitetului Regiunilor de la Bruxelles, la care a participat si Herman van Rompuy, presedintele Consiliului European. Avizul întocmit de Romeo Stavarache a fost singurul dintre cele cinci avize elaborate de raportorii CoR pe pachetul de regulamente privind fondurile structurale si de coeziune pe viitoarea perioada de programare 2014 – 2020 care au întrunit aprecierea unanima, restul fiind adoptate cu amendamente din partea membrilor prezenti. Din Fondul de coeziune sint finantate proiecte mari de infrastructura de transport si de mediu, de regula de peste 50 de milioane de euro, în tarile mai putin dezvoltate ale UE, al caror venit national brut se afla sub 90% din media Uniunii Europene.
Lasă un răspuns