RECURS LA ISTORIE

Administrator

Jalbă „la proțap”

• primul domn pămîntean al Moldovei despre veniturile „tîrgului Bacău”

prof. dr. Dumitru ZAHARIA

înainte de luna martie 1823 s-au prezentat la domnul Moldovei, Ioniță Sandu Sturdza, anumiți boieri care au propus soluționarea problemei veniturilor așezării prin unele cereri formulate de ei. Domnul le-a acordat încredere și a aprobat prin hrisov „ce s-au dat în luna martie a anului acesta 1823”. Măsura a provocat nemulțumire generală: „Toată obștia locuitorilor tîrgoveți” din Bacău s-a prezentat „cu jalbă” la domnul țării și a susținut „că acea așezare de venit nefiind alcătuită prin știrea și obștiasca învoire a tîrgoveților și nici cu chibzuirea acia cuviincioasă, după starea acestui tîrg, le cade cu multă greutate și cu asuprirea cea mai simțitoare pentru unii”. Domnul țării a fost nevoit să anuleze hrisovul din martie 1823 și să elaboreze altul, adus la cunoștința supușilor săi la data de 23 iulie 1823. Trei luni de zile i-au trebuit domnului ca să rezolve o problemă grea.
Rezultă în mod evident că principiile și regulile democratice funcționau mai bine și mai corect în Moldova anului 1823 decît în zilele noastre. (Personal am adresat o cerere onor Primăriei municipiului Bacău în septembrie 2006, dar funcționarii de aici nu au găsit de cuviință să-mi comunice un răspuns corect și legal, deși eu plătesc impozitul corect și la timp, în luna martie a fiecărui an).
Domnul Moldovei, om de condiție socială foarte bună, principial și corect, a anulat un hrisov greșit dat și a elaborat altul în termen de trei luni. în cele 13 măsuri înscrise în hrisovul din 23 iulie 1823 domnul a rezolvat toate „relele apucături” manifestate de anumiți oameni din „obștia tîrgoveților” din Bacău. Acesta a prevăzut ca tîrgoveții de aici să aleagă „epitropi” pe cine vor socoti „oamenii de bună înțelegere și cu frică de Dumnezeu”. Epitropii să fie împuterniciți să supravegheze cu răspundere adunarea și cheltuirea banilor adunați din munca oamenilor pentru progresul public și prosperitatea locuitorilor.
Cîtă deosebire între ceea ce era atunci și acum! „Democrația originală” promovată de președinții, guvernanții și parlamnetarii României în ultimii 17 ani a susținut jaful și distrugerea economiei naționale numai spre folosul lor. Helvetica-R

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.