Recurs la istorie

De la clipă la eternitate…

• 14 august 1916 – 14 august 2006: 90 de ani de la intrarea României în primul război mondial: „Declarația de războiu – scria colonelul C. Găvănescu – către Austro-Ungaria, s-a făcut de România în seara zilei de 14 august 1916, la ora 9,00”. Regele Ferdinand citește „Proclamația către națiunea română” odată cu „Declarația de războiu”:

Români

„Războiul care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a sdruncinat adânc așezământul Europei și a învederat că pentru viitor numai pe temeiul național se poate asigura vieața pașnică a popoarelor. Pentru neamul nostru el a adus ziua așteptată de veacuri de conștiința națională, ziua unirii lui. După veacuri îndelungate de nenorociri și grele încercări, înaintașii noștri au reușit să întemeeze Statul Român prin Unirea Principatelor, prin războiul Independenței, prin munca neobosită pentru renașterea națională. Astăzi ne este dat nouă să întregim opera lor, închegând pentru totdeauna ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă: Unirea Românilor de pe cele două părți ale Carpaților.
De noi atârnă azi să scăpăm de sub stăpânirea străină pe frații noștri de peste munți și din plaiurile Bucovinei, unde Ștefan cel Mare doarme somnul lui de veci. în noi, în virtuțile, în vitejia noastră stă putința de a le reda dreptul ca într-o Românie întregită și liberă, de la Tisa până la Mare, să propășească în pace destinele și aspirațiile gintei noastre.

Români,

însuflețiți de datoria ce ni se impune, hotărâți să înfruntăm cu bărbăție toate jertfele legate de un crâncen războiu, pornim la luptă cu avântul puternic al unui popor care are credința neclintită în menirea lui. Ne vor răsplăti roadele glorioase ale isbândei. Cu Dumnezeu înainte!
Ferdinand”

La acea dată, Armata Română avea 23 de divizii „de forță și valoare variată”; două divizii de cavalerie de armată și patru brigade de călărași. Toate acestea au fost grupate în patru armate: „I Oltenia, II Muntenia – frontiera de Nord, III Dunărea și Dobrogea și IV sau Armata de Nord, frontiera muntoasă a Moldovei până la Dorna”. Mobilizarea „s-a ordonat în seara zilei de 14 August, considerând prima zi de mobilizare ca începând din noaptea de 14-15 August, adică în ziua când s-a făcut și declarația de războiu către Austro-Ungaria”.
Eram pregătiți, însă, pentru acest război?
Echipamentul și armamentul erau ca pentru… Războiul de Independență!!! Mobilizarea „s-a făcut în cea mai mare ordine și în mijlocul unui entuziasm de nedescris, alergând cu toții cântând și chiuind la chemarea patriei”. în doar „…cinci zile întreaga armată era aproape mobilizată și imediat se și încep transporturile de concentrare pe terenurile ordonate”. Total – 800.000 de oameni.
în orașele și satele băcăuane, într-adevăr, vestea intrării României în război a fost primită cu o sinceră bucurie. Era o mîndrie să porți uniforma militară și să pleci pe front. Dar, cum orice pădure are și uscături, unii încercau să scape de încorporare prin orice mijloace. Contra acestor „reformați” sătenii din întreg județul le adresau satire și chiar cîntece caustice. La Berești-Bistrița, Băimac, Oituz, Glăvănești se cîntau cântecele „Reformaților”. Iată unul dintre ele, cules de preotul Luncanu: „Cine este reformat/ Să zacă nouă ani în pat/ Nebăut și nemâncat/ Să nu poată sta-n picioare,/ Nici la umbră, nici la soare./ Să umble din sat în sat/ Trăiască din căpătat!”
Unele mari unități făcuseră, însă, mobilizarea încă din anul 1915. Soldatul Constantin Constantin din „comuna Obârșia, plasa Traian”, contingent 1905, fusese concentrat „mai mult de șapte zeci și una de zile” în cursul anului 1915, conform cu „Ordinul Ministrului de Război No. 20808 din 21 ianuarie 1915″. El va face parte din Compania 12 a Regimentului 54 Infanterie din cadrul Corpului 4 de armată”. Regimentul lui se va deplasa la Suceava. La 15 septembrie 1915 se afla „într-o pădure în apropiere de satul Cornici”. Va scrie. „Aici lucrăm la facere de șanțuri. Cât avem să stăm aici nu știm. Dacă nu voi veni până la diua crucii, atunci să știi că stăm mai mult…”.
Bietul soldat credea că se întoarce în satul său drag, dar la 30 noiembrie se afla pe aceeași poziție, sperînd „să venim acasă pe la 10 Decembrie, dar sigur nu știm”. N-a avut noroc. „Regimentul său vedetă, cum începură războiul va fi deplasat în crâncinile lupte de la Jiu, fiind nevoit după pierderi grele să se predea pe 15 noiembrie 1916, trupelor germane. Despre el nu se va ști nimic până în 17 iulie 1917, când va scrie acasă pe o «Carte poștală pentru prizonieri de războiu» (Kriegsgefongenensendung): «Aflați despre mine că trăiesc, sunt sănătos și mă aflu prizonier în Germania, la Tuchel, Prusia de Vest, Lagăr II, cu nr.32363»”.
Dar, România nu putea fi înfrîntă. în luptele de la Mărășești – Oituz, Cașin, bravii noștri soldați vor săvîrși adevărate fapte de eroism. în Comunicatul oficial din 31 iulie 1917 „se citează cazul eroicului Regiment 32 Mircea ai cărei ofițeri și soldați lepădându-și ranițele, căștile și hainele, au pornit la atac numai în cămăși, punând pe goană inamicul”. Virgiliu Ștefan Serdaru, martor ocular al acelor evenimente, va scrie la 5 decembrie 1918: „în focul ce cuprinsese pământul, România și-a dat o parte glorioasă de jertfe. Sângele românesc dintre cel mai curat și bun s-a vărsat pe câmpurile de bătae și disprețul de viață al ofițerilor veșnic în frunte și al soldaților neînfricați, au înmărmurit lumea întreagă. Prin stăruitoarea noastră cultură, prin evoluția noastră, prin sentimentele noastre, am dovedit lumii întregi că am știut să ne ridicăm la o înălțime morală neînchipuită și să săvârșim «ne mai auzite acte de eroism…»”. (Eugen ȘENDREA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!