Recurs la istorie

Corupție și depravare politică

• Țările Române, între Sodoma și Gomora

Deși comparația, în timp, ar putea părea nepotrivită, evoluția Țărilor Române în Evul Mediu, cu regimuri de dependență între Imperiul Otoman și Rusia, poate avea suficiente asemănări. Sodoma, după prescripțiile biblice era situată în Valea Siddin, în sud-vestul Mării Moarte și a fost nimicită printr-o ploaie de foc și de pucioasă împreună cu orașele Gomora, Adama și Seboin pentru fărădelegile și desfrîul locuitorilor respectivi. Conform legendei, după producerea dezastrului s-a impus expresia, perpetuată pînă în zilele noastre – între „Sodoma și Gomora” – simbolizînd viața coruptă, depravată dintr-o comunitate umană, asemănătoare iadului.
în evoluția lor, Țările Române – îndeosebi Moldova și Muntenia -, Transilvania cunoscînd iadul maghiaro-habsburgic, au alternat – de-a lungul Evului Mediu și începutul epocii moderne – între regimurile (asupritoare și spoliatoare) de suzeranitate și ocupație ale celor două imperii hrăpărețe: Imperiul Otoman și Rusia. Cele două stăpîniri au avut puncte convergente și divergente. Convergente – prin a fi impus Țărilor Române obligații multiple în statutul lor de dependență, iar divergente – prin a se fi întrecut între ele pentru supremație, dominație perenă sau temporară.
în ambele cazuri, suferințele au apăsat și au fost suportate de vulgul (poporul) român și au generat spiritul coruptibil al păturilor autohtone suprapuse, care din nefericire se menține și în zilele noastre. Coruptibilitatea Sodomei și Gomorei s-a finalizat, după prevederile biblice, printr-un dezastru îngrozitor al acelei populații, iar regimurile spoliatoare ale celor două Puteri – Turcia și Rusia – au impus suferințe exorbitante strămoșilor noștri.
Deosebirile dominatoare ale celor două imperii au avut, totuși, un caracter oarecum diferențiat. în timp ce regimurile rusești au alternat prin dependențe indirecte ori stăpîniri nemijlocite ale Țării Românești și Moldovei, impunînd condiții dezagreabile, care conduceau la suferințe pînă la dezromânizare, cele otomane, paradoxal, în pofida multitudinilor de obligații (tributul sau haraciul în bani, produse, efectuări de transporturi și dări de copii pentru armata de ieniceri și spahii) au avut și un caracter protecționist privind asigurarea granițelor teritoriale. Fenomenul a fost invocat și de însărcinatul cu afaceri al României la New York, la 23 iunie 1941 – Brutus Coste – printr-o declarație consemnată în ziarul „New York Times” în care se făcea cunoscută justețea războiului României împotriva Uniunii Sovietice declanșat la 22 iunie 1941. în Arhivele de la Hoover Institution on War, Revolution and Peace, în fondul „Brutus Coste” se păstrează un Memorandum pe care Coste l-a prezentat Departamentului de Stat al SUA, prin care se preciza: „Armata română acționează pentru eliberarea și recâștigarea patrimoniului național român luat cu japca, fără vreo justificare, prin agresiunea neprovocată a Rusiei comuniste (alias, Uniunea Sovietică). Cu același prilej, Brutus Coste invoca și cunoscutele Tratate de „Capitulații” (scrise pe capitole) dintre Țările Române și Poarta Otomană în Evul Mediu. în timp ce Rusia și Uniunea Sovietică anexau teritorii românești și dezromâniza populația, Turcia a garantat granițele teritoriale ale Țărilor Române, conform prevederilor Tratatelor de „Capitulații”. Cînd, după asediul Vienei de către turci – în 1683 – și despresurarea acesteia cu ajutorul polonez și român, se încheia Tratatul de la Karlowitz, în 1699, Curtea Vieneză a cerut Turciei învinse cedarea părții de Nord a Moldovei – Bucovina. Turcia a refuzat cererea, invocînd „Capitulațiile” pe motivul că regimul de suzeranitate nu le permite cedarea unor teritorii ce nu le aparțineau. La aproape un secol, prin Tratatul de la Kuciuc – Kainargi (1777) Turcia nu a mai putut refuza aceeași cerere a Austriei, dată fiind și slăbirea Imperiului Otoman. Oricum, loialitatea Porții Otomane, cel puțin formal, s-a văzut a fi fost superioară Rusiei țariste și Uniunii Sovietice, care nu au respectat nici prevederile propriului țar – Petru I, din 13 aprilie 1711 consemnate în Tratatul de la Luțk încheiat cu domnul Moldovei – Dimitrie Cantemir – prin care se garanta integritatea teritorială a Moldovei dintre Carpați și Nistru.
Cu toate vicisitudinile suportate de către Țările Române în alternanța dependenței celor două puteri – Turcia și Rusia – suferințele românilor au fost aproape asemănătoare locuitorilor Sodomei și Gomorei, dar abnegația și dîrzenia românilor au permis supraviețuirea ca și în alte momente de grele încercări. Cît privește similitudinile gradului de coruptibilitate, consider umilitor a ne raporta la trecutul atît de îndepărtat, fiindcă între timp civilizația umană a înregistrat atîtea progrese semnificative.
Totuși, o concluzie se poate desprinde: învățăturile biblice au puternice reverberații asupra celor credincioși, încît morala se impune de la sine pentru cei ce au urechi de auzit și ochi de privit. (Prof. dr. Jean CIUTĂ)ndență, iar divergente – prin a se

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!