Comerțul de carne vie (I)
Mulți știu că există, dar destul de puțini sînt convinși că reprezintă un flagel comparabil cu drogurile. Oficial se numește trafic de ființe umane, în timp ce alții îi spun comerț de carne vie. E același lucru. Unii au participat la un seminar, au citit un articol în presă sau au vizionat o știre TV pe tema traficului de ființe umane. Pe moment, acestea le-au captat atenția, dar, probabil, puțini nau fost aceea care s-au gîndit o secundă în plus la implicațiile acestui fenomen, cît de aproape este de noi sau ce riscuri implică. Ce înseamnă de fapt traficul de ființe umane? Prima definiție acceptată oficial a fost inclusă în Protocolul Națiunilor Unite pentru Prevenirea, Suprimarea și Pedepsirea Traficului de Persoane, mai ales de femei și copii, suplimentînd Convenția Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere. Potrivit documentului amintit, traficul de ființe umane se definește prin „racolarea, transportarea, transferul, ascunderea și primirea persoanelor, prin amenințări sau folosind forța sau alte forme de constrîngere, răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau profitarea de vulnerabilitatea victimei sau de dare sau primire de plăți sau beneficii pentru a primi consimțămîntul unei persoane de a avea control asupra unei alte persoane, pentru exploatare”. Termenul de „exploatare” include exploatarea altor persoane în vederea prostituției sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forțate, sclavie sau practici similare sclaviei, servitute sau prelevarea de organe.
Traficul de ființe umane, ca fenomen infracțional transnațional, este de o complexitate care îl face greu de anihilat. De cele mai multe ori, traficul de persoane, și în special traficul de femei, parcurge o serie de etape, începînd cu recrutarea victimei și finalizîndu-se cu exploatarea ei sexualț, sau pentru muncă și servicii forțate. Infracțiunile asociate cu traficul de femei sînt : înșelțciune (promisiuni mincinoase), trecere frauduloasă a frontierei, fals și uz de fals, sechestrare de persoane, viol, lovire și vătămare corporală, amenințări și șantaj, constrîngere, prostituție forțată, dare și luare de mită. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.