Cei care au trecut prin stresul unui examen știu, sau ar trebui să știe că, pe lîngă regulile scrise, există și o serie de legi nescrise de care depinde în mod hotărîtor soarta lucrărilor. Baremurile de corectare lasă de cele mai multe ori, în cazul tezelor de umană, libertatea corectorului de a aprecia după bunul său plac nota pe care o merită elevul. În ultimii ani s-a pus accent tot mai mult pe libertatea de exprimare a elevului și pe încurajarea imaginației. Acest lucru se pare că este înțeles în mod greșit de unii dintre noi. Profesorii, pe lîngă clasicele greșeli pe care le întîlnesc în teze, rămîn marcați de unele idei ale elevilor, care ajung să se răzbune pe viață la locul și timpul nepotrivit. Chiar dacă ideile sînt bine argumentate, elevul care a riscat să facă din lucrare un prilej de indignare pentru omul care corectează, va avea cu siguranță de suferit la notă. Profesorii recunosc că deși încurajează elevii să-și exprime sincer părerile, la lucrări depunctează o idee pe care nu o plac sau pe care o consideră vulgară. După cum apreciază o doamnă profesoară: „Este adevărat că fiecare are dreptul la o părere și școala trebuie să formeze tînărul în acest spirit, dar cred că elevul ar trebui să-și dea seama că există anumite limite pe care nu e bine să le încalce. Am cîțiva ani buni de experiență în care am încercat să apreciez și să respect părerile elevilor, dar am întîlnit și situații în care aceștia au depășit măsura, chiar și la bac. În aceste împrejurări nu cred că cel care corectează mai poate fi imparțial. Și în mod sigur cel care pierde este elevul”. După cum ne putem da seama este indicat ca la examene să fim moderați în ideile pe care le susținem pentru că nu știm cine corectează lucrările. Dacă la școală ne permitem să ne mai răzbunăm din cînd în cînd pe viață, în teze este bine să ne rezumăm la ceea ce credem că este apreciat de majoritate. În acest mod putem spera cel puțin că nu vom fi depunctați la notă. (Roxana POPA)
Lasă un răspuns