Andre Leonard Paul Geens, reprezentantul legal al firmei IVG Investment & Management BV, administratorul special al societății Rafo Onești, a revocat joi, 18 ianuarie, ședionțele Adunării Generale Ordinare și Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor programate pentru 23 ianuarie. în aceeași zi, au fost convocați acționarii pentru data de 20 februarie, în ședințe ale Adunării Generale Ordinare și Extraordinare cu aceeași ordine de zi ca în precedentele, anume aprobarea unui credit în valoare totală de pînă la un miliard de dolari de la WestLB (Landesbank) din Germania sau de la orice altă bancă națională sau internațională de renume. De asemenea se propune aprobarea semnării și încheierii unor contracte comerciale de furnizare de țiței, în valoare totală de două miliarde de dolari. Pe lîngă acesta, se propune și un contract de vînzare-cumpărare de produse petroliere pentru o valoare totală de pînă la trei miliarde de dolari. Aceste contracte, se propune în ordinea de zi a AGA – vor fi negociate, semnate și încheiate de IVG Investment & Management BV. Andre Geens a făcut cunoscute noile hotărîri și pe piața de capital, penru că Rafo este listată la Burtsa de Valori, dar nu a oferit nici o explicație pentru acestea. „Credem că totul ține de discuțiile care se poartă, încă, la Ministerul Finanțelor, cu privire la achitarea datoriilor Rafo – a opinat liderul sindicatului Rafinorul, Ion Marian -, pentru că este vorba de un împrumut, iar acesta ar trebui garantat fie cu un capital capitalul social liber de orice sarcină sau cu produsele obținute din țițeiul cumpărat și rafinat. Cert este că repornirea rafinăriei nu este condiționată de AGA în sine, dar poate depinde de sursa de finanțare pentru petrolul de care are nevoie. Oricum, săptămîna viitoare vom avea o discuție cel puțin cu administratorul rafinăriei, dacă nu și cu patronii, pentru că pînă acum noi vedem că ei tot fac calcule peste calcule, dar vrem să ni se prezinte și nouă niște rezultate și concluzii”.
în luna noiembrie, la întîlnirea lui Andre Geens cu reprezentanții salariaților de la Rafo și cu presa, acesta dădea ca dată de pornire a rafinărie începutul lunii ianuarie. Acum se așteaptă începutul lunii februarie. Perioada în care Rafo nu a funcționat, circa șapte luni, a lăsat urme și în economia județului Bacău. Directorul executiv al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău, Mircea Muntean, a confirmat aceasta ieri, 19 ianuarie, într-o declarație în care s-a referit la rezultatele instituției pe care o conduce și la starea economiei băcăuane.
Joi s-a consumat, la Brașov, un nou termen la Tribunal, în procesul Rafo, pentru contestațiile depuse de creditori, dar judecătorul sindic a mai dat un termen în această speță, pentru începutul lunii martie. Creditorii Rafo se vor reîntîlni, și ei, la începutul lunii februarie. (Petru DONE), într-o declarație în care s-a referit la rezultatele insti
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.