Reportaj în piață

Redacția Ziarul de Bacău

Rapsodii de toamnă

„A trecut, întîi, o boare, pe de-asupra viilor…”

… Și a adus și în piața orașului moldav Bacău mașini cu struguri de vinificat ori, pur și simplu, de mîncat. Vecinul V.S. a și cumpărat 200 de kilograme, a dat 7.000 pe kilogram. „Acum, zice el, s-ar putea să fie mai ieftin”, da, aici, în Piața Nord, găsești și cu șase și chiar cu 5.000- am ciocnit, împreună un păhărel cu must, tradiția e tradiție și, cu asta, omul așteaptă ca lichidul acesta dulce să fiarbă și să se limpezească. Îl întreb pe un țăran din Vrancea- că din partea aceea ni se aduc strugurii aici, la Bacău – dacă nu și-a făcut un calcul cam cît îl costă pe el kilogramul. Nu, nu a făcut un asemenea calcul, deoarece îi e „frică”, munca lui n-o mai pune, așa că se mulțumește cu cît reușește să ia pe strugurii aduși la vînzare. Îi mai spun că anul trecut vecinul meu, care e consecvent în opera aceasta autumnală de vinificație, a dat pe kilogram 3.000 de lei, iar anul ăsta prețul a crescut de peste două ori. „Dacă să produci un kilogram te costă de aproape trei ori mai mult, nu e de mirare”, răspunde țăranul și, atunci, îmi amintesc de acel mare poet antic, autor de „idile”: „O tu, agricultorule, de-ai ști cît de nefericit ești!” Da, așa e. Cel de la țară vine la oraș cu speranțele lui, n-are de unde face rost de un ban decît din aceste produse, iar din banii cîștigați, cîte „găuri” nu are de umplut! O femeie din Pîncești, comună mare, cunoscută în județul Bacău pentru gogoșarii și ceapa și morcovii și alte produse agricole, a adus la tîrg, în piața mare a orașului, gogoșari, pe care cere 14 000 kilogramul. Bătrînul pensionar din fața mea cumpără două kilograme și-i dă 24 000 lei și-i spune, mai mult să audă el: „Da’ scumpi mai sînteți anul ăsta!”. Țăranca tace, poate îl crede, poate nu, dar mai aproape-i cămașa decît haina. Alături, un ins care-i țăran cum sînt eu regele Iordaniei, vinde morcovi. Prețul, scris mare, te pune pe gînduri: 12.000 de lei kilogramul. Îmi amintesc, văzînd acest preț, că acum un an am cumpărat morcov cu 4.000 de lei kilogramul. Și mă întreb, la fel cum se întreabă fiecare om de rînd, unde-i creșterea economică, unde-s promisiunile guvernanților, de fapt unde am ajuns și, mai ales, încotro mergem? (Eugen Verman)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.