Reportaj pe glob

Administrator

Canada Day

Eugen VERMAN

La 1 iulie e Ziua Canadei. An de an se sărbătorește timpul trecut de la crearea Confederației. În 2006 am participat, pentru a treia oară, la Canada Day. La 1 iulie s-au împlinit 139 de ani de la constituirea Confederației Canadiene prin unirea a patru provincii din America de Nord Britanică – Ontario, Quebec, Nova Scotia și New Brunswick. După aceea și celelalte provincii și teritorii ale țării de astăzi s-au alăturat Canadei, ultima, Newfoundland, în 1949, iar teritoriul Nunavut s-a constituit, în 1999, prin divizarea North West Territories. Canada – a doua ca întindere pe glob, după Rusia – este o monarhie independentă, fapt consfințit în Constituțion Act – Constituția din 1982 – care include Canadian Charter of Rightis and Freedoms. Șeful statului este Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, al cărei reprezentant este Guvernatorul General. Canada este membră fondatoare a Națiunilor Unite și a Commonwealthului care cuprinde 45 de state independente ce au făcut parte din Imperiul Britanic.
Ceea ce ați citit pînă acum am extras din Observatorul – publicație românească, fondată în 199o, care apare la Toronto, orașul cel mai mare al Canadei. În articolul consacrat Zilei Canadei, editorialistul subliniază recunoștința numeroasei comunități românești față de această „țară măreață care vibrează de sănătate și vigoare”, românii adăugîndu-se, creator, constelației multinaționale și multiculturale care înseamnă, în fapt, Canada.
Cum spuneam, Canada Day m-a găsit, de trei ori, în această mare și frumoasă țară. În anii 2000 și 2002 am sărbătorit, împreună cu rudele mele de sînge, Ziua Canadei, în Toronto, pe malul lacului Ontario. În vara aceasta, a anului 2006, sărbătoarea am trăit-o în frumosul oraș Brampton. Nu, nu am asistat la nici un fel de defilare sau așa ceva. Canada Day se petrece într-o atmosferă căreia dacă-i spun exuberantă e prea puțin. Și nici măcar nu se iese cu steagul Canadei, căci acesta există peste tot, tot timpul – pe arterele orașelor și în geamurile apartamentelor și în fața caselor. Nu. E o veselie generală, debordantă. Anna-Julia, nepoțica mea, de exemplu, „s-a pictat” pe față cum a crezut ea că e mai frumos pentru această zi și, din goana mașinii, la geamul lăsat, a fluturat, frenetic, eșarfa albă, semn al liniștii, al purității, al concordiei… Și așa au făcut sute de mii de oameni, nu numai copiii… La Brampton – în această seară înăbușitoare și, mai apoi, pe o ploaie caldă, de vară – serbările s-au desfășurat pe un cîmp întins, flancat de șosele foarte circulate, dar un cîmp în care estrada amenajată vibra, după cum vibrau și inimile zecilor de mii de participanți la aceste manifestări. Între două cîntece interpretate de o formație de muzică rock, pe scenă a apărut însuși primarul Bramptonului, doamna Susan Fennel – o femeie blondă, frumoasă – care a salutat publicul, după care s-a alăturat, în aplauzele tuturor, solistei, cîntînd împreună cu aceasta. Dar nu numai estrada a dominat spațiul acesta verde și nesfîrșit, ci și instalații de distracții de tot felul – de la căluții pentru copii pînă la „trenurile” zburătoare și roata mare și chioșcuri cu tot felul de suveniruri și dulciuri, altfel spus, ca pe la noi, dar altfel… Toată lumea aceasta – inclusiv subsemnatul – a dansat în ritmul „muzicilor”, iar cînd soliștii au interpretat cunoscutul cîntec al Formației Ozon, Dragostea din Tei, am cîntat romînește, și eu și Luci și Aurelia și Anna-Julia, după care, foarte mirați, prietenii fetelor, canadieni, au aflat că, de fapt, melodia nu-i… englezească, ci românească. Iar spre miezul nopții „numărul” cel mai așteptat s-a produs – focul de artificii.
În primele două vizite în Canada am trăit magicul acestor momente fantastice pe malurile lacului Ontario. Acum, la Brampton, spectacolul nu s-a deosebit deloc față de ceea ce văzusem cu șase și, respectiv, patru ani mai înainte. Cerul a luat, de-odată, foc pentru un sfert de oră, dacă nu pentru mai mult. Coroanele acelea de steluțe multicolore, buchetele uriașe fosforescente aruncate spre cer au făcut, și de această dată, să trăim cu toții, miile și miile de oameni prezenți, momente magice, neasemuite, care au încheiat Canada Day într-o superbă și de neuitat cavalcadă stelară. teritorii ale țării de astăzi s-au alăturat Ca

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.