REPORTER ÎN PIAȚĂ La sifoane

Căldură mare, neobișnuit pentru luna mai. Asta îmi amintește de o carte care era la modă pe timpul cînd eram licean, nu-i mai țin minte decît titlul: „Prea cald pentru luna mai”. Dar, vorba vecinului Mardare, vremea nu rămîne datoare; „cineva” își va aduce aminte de temperaturile normale pentru acest timp și ne vom trezi că vom zgribuli prin iunie sau iulie… Cert e că acum, la 32 de grade afară, cozile la sifoane sînt absolut ceva firesc. Eu merg, de cîteva zile bune, aici, în spatele pieții celei mari a urbei noastre de cinci stele europene, mă așez, cuviincios, la rînd, și aștept înaintînd după cum se prezintă cei din fața mea. Unii au cinci și chiar mai multe sifoane; alții sînt așa, ca mine, adică numai cu două sifoane, iar o femeie de după mine n-are decît unul. N-am mai fost de vreo trei sau patru ani la sifoane. Am găsit, cu greu, prin cămară, cele două „capuri” cu țevile de rigoare, le scosesem de la butelca de Cola de doi litri, acum treaba e bună. Cu patru litri de „apă înfundată”, vorba fostului meu vecin Gheorghe Stoica, plecat, dureros de repede, în Eternitate, ziua trece mai ușor… Și am mai descoperit – nu, nu cu surprindere – că, de la o mie, cît costa atunci butelca, acum e două mii cinci sute… Ei, asta-i; toate s-au scumpit, așa că nu-i de mirare că a urcat, vertiginos, și litrul de sifon. Măcar că aici, la sifonăria asta, patronul se respectă: apa e dublu filtrată. Gîndindu-mă la calitatea apei noastre din Bacău, merită… Și, cum ziceam, stau la coadă. Tînărul care oficiază ritualul de a pune sifoanele la „aparat”, a le lua pline și a încasa banii, e, din cîte am înțeles, feciorul patroanei. „Se cunoaște că lipsește mama… De asta-i mai greu…, ai nădușit de tot” – îi zice femeia din fața mea… Adevărul e că băiatul ăsta e și voinic, aș zice prea voinic… Are fața roșie ca racul și, din cînd în cînd, își șterge fața cu dosul mîinii… Între două manevre, îi răspunde femeii: „Să știi că-i mai ușor… Nu mă mai bate la cap…” Îmi zic: bine că nu l-a auzit maică-sa… Și din nou, el: „Da’ ar trebui să bei lapte, că-i mai bun…” Ea, femeia din fața mea, care tocmai bagă mîna în sîn, într-un buzunar „secret”, din care scoate trei bancnote de cîte zece mii: „Mai bine fii atent acolo, să nu mi-l dai gol…! Umple-l mai ca lumea…!” Și, întorcîndu-se către mine: „Îs din Racova… Bărbatu-miu mai bea cîte un șpriț… Eu nu beau apa asta chioară…” Și mai aflu că au – ea și bărbatu-su – 32 de vaci cu lapte și că zilnic vine aici, în oraș, și vinde pînă la 150 de litri… După ce pleacă, tînărul o „bîrfește”: „O vedeți, vine zilnic după sifoane… Are bani, nu glumă… Își ține vacile cu bani veniți de afară… Așa-s unii…!” (Eugen VERMAN)