REPORTER ÎN PIAȚĂ Romița și Săndel

Romița și Săndel sînt doi oameni pe care-i întîlnesc, zilnic, în Piața cea mare a Bacăului. E, în fapt, o familie – familia Macovei. Mai bine zis, o parte dintr-o familie, deoarece copiii – trei la număr – sînt, fiecare, la treburile și la casele lor, numai ei doi, adică părinții, „semnează”, zi de zi, „condica” în Piață. Ați ghicit, sînt comercianții, ei nu vînd altceva decît legume, la această vreme de iarnă vei putea cumpăra de la ei morcov, pătrunjel, țelină, sfeclă roșie. Prețurile sînt de sezon, adică 15 mii morcovul, 20 de mii pătrunjelul, 30 de mii țelina. I-am întrebat dacă sînt agricultori, adică dacă ei sînt producătorii mărfurilor pe care le adic la piață și am aflat că, de fapt, părinții Romaniței sînt agricultori, de loc din Strugari, altfel spus, ei vînd produsele obținute de opărinții lor. „Diviziunea muncii” – zîmbește bărbatul, el fiind băcăuan get-beget, adică din Șerbănești, de pe Calea Bîrladului. Nu sînt oameni bătrîni. Au puțin peste 40 de ani. „Normal – zice Săndel – ar fi trebuit să ne găsiți la Mașini-Unelte, în secțiile unde am muncit și eu și nevasta mea. Amîndi sîntem lăcătuși și am lucrat ani buni la fabrica aceasta. După Revoluție ne-au scos pe amîndoi în șomaj și ce aveam să facem. Să ne apucăm de furat? Nu ne stă în caracter. Noi sîntem oameni cinstiți, sîntem muncitori, ne place să muncim, am crescut, prin munca noastră, trei copii, fata cea mare are casă frumoasă în Mărgineni, cu un etaj, e adevărat, da-i frumoasă, cealaltă fată e în Italia, e căsătorită acolo, iar băiatul e militar. Ne-am obișnuit cu munca asta și o facem, grea, ușoară, asta-i”.

Nu, nu e o muncă ușoară. Mai ales acuma, iarna, pe ger, să fii dis-de-dimineață în piață și toată ziua să stai în frig și în bătaia vîntului, nu e deloc ușor. Dar cei doi soți n-au încotro. Dimineața îi văd cu ceașca de ceai fierbinte, sau de cafea, în față. Își întîmpină clienții cu respect și solicitudine. Doi foști lăcătuși-mecanici – vînd verdețuri la tarabă. Și, urmărindu-i, zici că fac aceast muncă dintotdeauna. (Eugen Verman)