Reporter pe glob

Administrator

Acasă la Paul Dutton

Eugen VERMAN

Unul dintre canadienii „adevărați” e și Paul Dutton. Bărbat bine făcut, cu alură de sportiv, față plăcută, comunicativ, Paul Dutton face parte din stirpea engleză, străbunii lui fiind printre cei care au venit și s-au așezat statornic în Lumea Nouă. Casa „de vară”, de pe malul lacului Simcoe, a aparținut bunicilor săi; aici, își amintește celibatarul acesta de 48 de ani, a copilărit și el, cunoscînd și beneficiind din plin de mirajul acestei naturi de vis. Într-adevăr, lacul Simcoe – despre care învățasem, cu foarte mulți ani în urmă, la Geografie și pe care n-aș fi crezut că-l voi vedea vreodată și mă voi scălda chiar în apele sale de un albastru adînc – deși nu face parte din salba marilor lacuri din sudul Canadei e un loc binecuvîntat, pe malurile sale, în această zonă abruptă, atîrnînd, parcă, mai-mai să cadă în ape, case care de care mai cochete, adevărate bijuterii arhitectonice răsărite printre arborii bătrîni, care parcă le mîngîie cu o anume tandrețe, în timp ce valurile leneșe se sparg de debarcadere…
Casa doamnei Faye Dutton – mama lui Paul, tatăl său fiind decedat – se termină, de fapt, în lac. Din terasa de sus, scări din lemn ne conduc la debarcader. Astăzi – duminică 6 august 2006 -, e foarte cald, cei trei membri ai familiei – adică mama și cei doi copii – Schelly și Paul – fac plajă bucurîndu-se de această zi minunată de vară. Pe cer nu-i nici un nor, iar pe lac puzderie de mici ambarcațiuni se întrec cu viteze amețitoare. Un schior acvatic, tras de o șalupă rapidă, are ambiții mari, deși la fiecare două-trei minute dispare în apa caldă și binefăcătoare. Am fost primiți cu plăcere – Paul e prieten vechi cu Ion, ginerele meu și, împreună cu Luci și Anna-Julia au fost, în mai multe rînduri, oaspeții acestor oameni cumsecade și primitori – și, imediat, tot grupul meu s-a și aruncat în apă… Undeva, nemărginitul apelor lacului e „tăiat” de Insula Căpșunilor – unde în vara anului 2002 s-a odihnit, două zile, însuși Papa Ioan Paul al II-lea – iar în partea opusă, în ceață, e conturul celei mai mari insule – Georgine Island – rezervație pentru o parte dintre indienii băștinași ai Canadei. Ca pescar amator ce sînt, mă interesez de fauna respectivă și mă bucur să aflu că lacul e plin de pește, deși apele sale sînt „răscolite” de nave de toate felurile. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea apele acestea erau brăzdate de un adevărat „palat navigabil” – cum era supranumită nava „J.C. Morrision”, dar care în 1857 a avut neșansa să ia foc și să se scufunde, o parte din rămășițele sale – care acum se află în Muzeul orașului Simcoe – fiind descoperite abia în 1974. Cum spuneam, lacul nu e de talia celor cinci mari lacuri, dar cu suprafața sa de aproape 1400 kmp constituie un important rezervor de apă dulce al Canadei.
Paul Dutton e un canadian curajos. A încercat, în viață, multe meserii, la un moment dat a fost și zugrav. Om cu inițiativă, școlit, experimentat, a ales între multe posibilități de a face bani și de a răspunde, în același timp, unor nevoi sufletești ale semenilor săi și a investit, astfel, într-un ziar. De fapt, a înființat un ziar, cu doi ani în urmă; mai mult o revistă ilustrată, color, redactată pentru anumite comunități, cum ar fi pentru orașele Aurora sau Newmarket. „Vreau să-i văd pe semenii mei fericiți. Măcar și pentru o zi…”. Asta mi-a spus. Încît gazeta SNAP n-o să vorbească nici de războaie, nici de crime și violuri, nici n-o să prezinte scandaluri ieftine, ci o să publice reportaje și note de la aniversări de familii, de la momentele cele mai plăcute din viața oamenilor. M-am uitat prin ziarul său și am văzut numai figuri zîmbitoare, oameni care par a-și fi uitat grijile de zi cu zi, lăsîndu-se în voia unor momente cu adevărat fericite. Cred că acesta este și suportul celor 2o de mii de exemplare scoase la o ediție. Pentru Paul, România înseamnă Nadia Comăneci, „George” Hagi, Ilie Năstase și… Nicolae Ceaușescu.
Ceva mai tîrziu, vreo trei sau patru vecini au venit cu gustări – mai mult ca sigur „un aranjament” al gazdelor noastre – și, fără nici un fel de „etichetă”, s-a trecut la… masă. Fiecare și-a luat ce a dorit din bunătățile gătite de experimentatele „bucătărese”. Totul a fost bun, totul a fost gustos, inclusiv vinul și berea. O doamnă în vîrstă a întrebat-o pe nepoțica Aurelia cam pe unde-i România și dacă guvernul acestei țări e „democratic”. Sigur, Aura a răspuns cu plăcere, doar e elevă într-a șaptea și a învățat multe despre țara sa, adăugînd, în cunoștință de cauză, că „guvernul nostru este foarte democratic”. În acest timp, cățelușa Henny – oarba, așa a cumpărat-o Paul – ne-a mirosit pe fiecare în parte, după care simțind că are în mine un prieten, mi s-a așezat la picioare…
… A fost o zi deosebit de plăcută. Am plecat de la Duttoni pe întuneric. Eu am rămas cu impresia excelentă că oamenii aceștia, canadienii, sînt deosebiți. Iar ei s-au ales cu multe cunoștințe despre țara mea și, sper, cu impresii la fel de bune despre românii pe care i-au avut ca oaspeți. lemn ne conduc la debarcader

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.