Reporter pe glob

Acasă la Paul Dutton

Eugen VERMAN

Unul dintre canadienii „adevărați” e și Paul Dutton. Bărbat bine făcut, cu alură de sportiv, față plăcută, comunicativ, Paul Dutton face parte din stirpea engleză, străbunii lui fiind printre cei care au venit și s-au așezat statornic în Lumea Nouă. Casa „de vară”, de pe malul lacului Simcoe, a aparținut bunicilor săi; aici, își amintește celibatarul acesta de 48 de ani, a copilărit și el, cunoscînd și beneficiind din plin de mirajul acestei naturi de vis. Într-adevăr, lacul Simcoe – despre care învățasem, cu foarte mulți ani în urmă, la Geografie și pe care n-aș fi crezut că-l voi vedea vreodată și mă voi scălda chiar în apele sale de un albastru adînc – deși nu face parte din salba marilor lacuri din sudul Canadei e un loc binecuvîntat, pe malurile sale, în această zonă abruptă, atîrnînd, parcă, mai-mai să cadă în ape, case care de care mai cochete, adevărate bijuterii arhitectonice răsărite printre arborii bătrîni, care parcă le mîngîie cu o anume tandrețe, în timp ce valurile leneșe se sparg de debarcadere…
Casa doamnei Faye Dutton – mama lui Paul, tatăl său fiind decedat – se termină, de fapt, în lac. Din terasa de sus, scări din lemn ne conduc la debarcader. Astăzi – duminică 6 august 2006 -, e foarte cald, cei trei membri ai familiei – adică mama și cei doi copii – Schelly și Paul – fac plajă bucurîndu-se de această zi minunată de vară. Pe cer nu-i nici un nor, iar pe lac puzderie de mici ambarcațiuni se întrec cu viteze amețitoare. Un schior acvatic, tras de o șalupă rapidă, are ambiții mari, deși la fiecare două-trei minute dispare în apa caldă și binefăcătoare. Am fost primiți cu plăcere – Paul e prieten vechi cu Ion, ginerele meu și, împreună cu Luci și Anna-Julia au fost, în mai multe rînduri, oaspeții acestor oameni cumsecade și primitori – și, imediat, tot grupul meu s-a și aruncat în apă… Undeva, nemărginitul apelor lacului e „tăiat” de Insula Căpșunilor – unde în vara anului 2002 s-a odihnit, două zile, însuși Papa Ioan Paul al II-lea – iar în partea opusă, în ceață, e conturul celei mai mari insule – Georgine Island – rezervație pentru o parte dintre indienii băștinași ai Canadei. Ca pescar amator ce sînt, mă interesez de fauna respectivă și mă bucur să aflu că lacul e plin de pește, deși apele sale sînt „răscolite” de nave de toate felurile. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea apele acestea erau brăzdate de un adevărat „palat navigabil” – cum era supranumită nava „J.C. Morrision”, dar care în 1857 a avut neșansa să ia foc și să se scufunde, o parte din rămășițele sale – care acum se află în Muzeul orașului Simcoe – fiind descoperite abia în 1974. Cum spuneam, lacul nu e de talia celor cinci mari lacuri, dar cu suprafața sa de aproape 1400 kmp constituie un important rezervor de apă dulce al Canadei.
Paul Dutton e un canadian curajos. A încercat, în viață, multe meserii, la un moment dat a fost și zugrav. Om cu inițiativă, școlit, experimentat, a ales între multe posibilități de a face bani și de a răspunde, în același timp, unor nevoi sufletești ale semenilor săi și a investit, astfel, într-un ziar. De fapt, a înființat un ziar, cu doi ani în urmă; mai mult o revistă ilustrată, color, redactată pentru anumite comunități, cum ar fi pentru orașele Aurora sau Newmarket. „Vreau să-i văd pe semenii mei fericiți. Măcar și pentru o zi…”. Asta mi-a spus. Încît gazeta SNAP n-o să vorbească nici de războaie, nici de crime și violuri, nici n-o să prezinte scandaluri ieftine, ci o să publice reportaje și note de la aniversări de familii, de la momentele cele mai plăcute din viața oamenilor. M-am uitat prin ziarul său și am văzut numai figuri zîmbitoare, oameni care par a-și fi uitat grijile de zi cu zi, lăsîndu-se în voia unor momente cu adevărat fericite. Cred că acesta este și suportul celor 2o de mii de exemplare scoase la o ediție. Pentru Paul, România înseamnă Nadia Comăneci, „George” Hagi, Ilie Năstase și… Nicolae Ceaușescu.
Ceva mai tîrziu, vreo trei sau patru vecini au venit cu gustări – mai mult ca sigur „un aranjament” al gazdelor noastre – și, fără nici un fel de „etichetă”, s-a trecut la… masă. Fiecare și-a luat ce a dorit din bunătățile gătite de experimentatele „bucătărese”. Totul a fost bun, totul a fost gustos, inclusiv vinul și berea. O doamnă în vîrstă a întrebat-o pe nepoțica Aurelia cam pe unde-i România și dacă guvernul acestei țări e „democratic”. Sigur, Aura a răspuns cu plăcere, doar e elevă într-a șaptea și a învățat multe despre țara sa, adăugînd, în cunoștință de cauză, că „guvernul nostru este foarte democratic”. În acest timp, cățelușa Henny – oarba, așa a cumpărat-o Paul – ne-a mirosit pe fiecare în parte, după care simțind că are în mine un prieten, mi s-a așezat la picioare…
… A fost o zi deosebit de plăcută. Am plecat de la Duttoni pe întuneric. Eu am rămas cu impresia excelentă că oamenii aceștia, canadienii, sînt deosebiți. Iar ei s-au ales cu multe cunoștințe despre țara mea și, sper, cu impresii la fel de bune despre românii pe care i-au avut ca oaspeți. lemn ne conduc la debarcader

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!