Direcția Generală pentru Dezvoltare Rurală din Ministerul Agriculturii organizează astăzi și mîine, 4 – 5 februarie, la Bacău, prima dintre cele patru reuniuni cu specialiști din instituțiile agricole și producători agricoli din toată țara, programate în perioada 4 – 19 februarie. La Bacău se vor întîlni reprezentanții direcțiilor pentru agricultură și dezvoltare rurală și ai sucursalelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din județele Bacău, Suceava, Neamț, Iași, Vrancea, Buzău, Ialomița, Constanța, Tulcea și Brăila. „La această întîlnire – am aflat de la directorul executiv al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Bacău, Mihai Banu – se va prezenta participanților măsurile din cadrul Axei 2 din Planul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), care se aplică începînd cu anul 2008. De asemenea, Direcția Generală de Dezvoltare Rurală din minister, care este și Autoritate de Management pentru PNDR, este interesată ca la discuții să participe și circa zece mari ujtilizatori de pajiști sau reprezentanți ai acestora, porențiali beneficiari ai măsurii Plăți de Agromediu din județele convocate”.
La reuniune vor fi analizate, în prima zi, Bunele Condiții Agricole și de Mediu pentru anul 2008, măsurile de sprijin pe suprafața de teren din cadrul Axei 2, care se vor aplica începînd cu anul 2008, cererile unice de plată pe suprafața de teren pentru anul 2008 și resursele umane disponibile pentru procesul de depunere a cererii unice de plată pe suprafața de teren pentru anul 2008. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.