1-0, min. 36: Gigel Bucur transformă penaty-ul acordat pentru un fault în careu al lui Gheorghiu
Sportul Studențesc: Stăncioiu – Dedu, Secăreanu, Rațiu, S. Rădoi – Ferferea (’52 Oae), Stancu, Cruceru, Nae (’67 Maxim) – Mazilu (’88 Curelea), G. Bucur. Antrenor: Dan Pertrescu
FCM Bacău: Bogdan – Codreanu, David, Geamăn, Bojescu, Isac – Apostol, Trofin, Gheorghiu (’62 Doltea) – Cursaru (’67 Petcu), Tănasă (’46 Răducan). Antrenor: Cristi Popovici.
Cartonașe galbene: S. Rădoi, Stancu, Nae / Bojescu, Trofin
Arbitri: Marian Salomir (Cluj) – Eugen Pîrvulescu (Mediaș), Cornel Avram (Timișoara).
Partida din Regie a semănat cu un „parțial”, acea testare dinainte de sesiunea de examene, care, odată trecută cu brio, aduce puncte prețioase în economia anului universitar. Pardon, a campionatului. Fără a fi tobă de carte, studenții bucureșteni au fost ceva mai eficienți, ceea ce s-a dovedit esențial în obținerea „cinciului” (a se citi victorie) izbăvitor, care le asigură promovarea întregii sesiuni de examene. Ce-i drept, media generală nu e de bursă, dar asta contează mai puțin. De partea cealaltă, studenții lui Cristi Popovici au vrut, dar, din păcate, nu prea au reușit să convingă. Cu o singură ocazie semnată de Cursaru (reluare peste poartă din 6 metri după o centrare a lui Apostol) la începutul primei reprize și cu o dominare destul de haotică în a doua repriză e, de altfel, destul de greu să promovezi fie și un „parțial”. După ratarea lui Cursaru, gazdele nu se lasă mai prejos și Mazilu (’27 și ’32) îi dă emoții lui Bogdan, care, peste patru minute, nu a mai putut face nimic la lovitura de la 11 metri executată foarte bine de Gigel Bucur, care, la 25 de ani, a ajuns veteranul formației din Regie. La pauză, Cristi Popovici îl înlocuiește pe Tănasă cu Narcis Răducan, dar de unul singur de greu să faci ceva, astfel că acțiunile gazdelor se sting, invariabil, undeva la marginea careului de 16 metri. Mulțumiți cu rezultatul de pe tabelă, gazdele se limitează la a răspunde prin contraatacuri sau la a specula greșelile băcăuanilor. De altfel, Oae (’70) era cît pe aici să-și treacă în cont golul carierei, șutul său de la 25 de metri fiind respins cu greu de Bogdan. Peste un sfert de oră, Geamăn trimite cu capul peste poarta lui Stăncioiu, în timp ce, în prelungiri, Răducan șutează prea încet din careul mic pentru a-l învinge pe portarul gazdelor. Astfel s-a scris istoria unei partide care l-a transformat pe Popovici în profet. „Prin prisma clasamentului, Sportul e o echipă accesibilă, dar în teren situația se poate schimba”, declara antrenorul băcăuanilor în ziua dinaintea partidei. într-un meci care, per total, a dus cu gîndul la vacanța ce urmează unei sesiuni de examene chiar dacă mai există cîte o restanță., FCM Bacău a întîlnit o echipă cu adevărat accesibilă. Nu a fost însă, de ajuns. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.