Rețetele eșecului

Amprenta urîțeniei autentice

Nici în planul politic, dar nici în cel economic și social, România nu a excelat în anul 2005, iar perspectivele pentru 2006 nu se anunță deloc strălucitoare. Ritmul de creștere economică va suporta un recul, inflația va fi mai greu de ținut în limite rezonabile, impozitele și taxele vor fi mai mari, iar șomajul va crește simțitor ca urmare a numărului din ce în ce mai mare de agenți economici care urmează să-și închidă porțile. Ținînd cont și de faptul că salariile vor îngheța – în special în domeniul bugetar, grevele vor avea replici amplificate, iar România se va confrunta cu un exod fără precedent al mîinii de lucru, fapt ce va determina o criză de personal de specialitate, care se va regăsi la toate nivelurile.
Pe plan european, viziunea viitoare asupra UE este strîns legată de apariția unei alternative convingătoare care să elimine deziluzia introducerii monedei euro, scandalurile legate de bugetul Uniunii, lipsa de popularitate a multor guverne naționale, toate acestea reflectîndu-se în creșterea economică redusă și în rata ridicată a șomajului din ultimii zece ani. Dacă mai adăugăm situațiile conflictuale care se regăsesc la nivelul relațiilor internaționale, amenințarea crescîndă a terorismului global, sărăcia țărilor din Lumea a Treia, capitalismul care în unele țări, precum România, a luat-o razna, neoliberalismul atingînd cotele cele mai sumbre ale acestui sistem, violența și agresiva agitație a populațiilor, abuzurile produse împotriva democrației, libertății, drepturilor fundamentale ale omului și ale comunităților impun convingerea că ne aflăm în fața celei mai grave crize sociale a valorilor.
Era de așteptat ca într-o epocă postcreștină să asistăm la o criză a modelelor culturale și politice care au inspirat viața europeană în ultimii treizeci de ani. Ideologiile ateiste, secularismul, comunismul, neoliberalismul exacerbat, relativismul, ca produse ale culturii europene, se confruntă cu criza, cu dezorientarea și cu disperarea. Excelentul jurnalist, cronicar și eseist politic Traian Ungureanu scria, referindu-se la crunta realitate, la societatea europeană aflată în profundă criză, într-o amnezie agravată: „O generație întreagă de politicieni și lideri de opinie fac mașinal toate gesturile greșite, rostesc toate teoriile false și adoptă toate soluțiile nepotrivite. Nimic nu pare în stare să pună capăt pasei colective de somnambulism european, iar conglomeratul politic și intelectual european nu mai produce valori, idei și lideri. Nimeni nu mai are curajul judecăților directe. Convocarea bunului-simț e asimilată cu o catastrofă morală, fie ea derapaj în fascism, fie capitulare în fața egoismului burghez. Această stare de inerție are proprietăți curioase, aproape paranormale. Pentru prima oară în istoria ideilor europene, lipsa de valori, de idei se felicită și se automotivează cu o fecunditate extraordinară. Noul model de gîndire european se hrănește din propriile eșecuri. Fiecare criză și fiecare eșec servește drept pretext pentru relansarea modelului. Fiecare înfrîngere confirmă justețea rețetei care a dus la eșec și e urmată de o doză în plus, de o miză mai mare, de o repetiție mai îndîrjită. De aici paralizia. Modelul e indestructibil și va trăi această iluzie pînă la autodistrugere”.
Mergînd mai departe și privind în ansamblu, aș putea spune că civilizația anilor din urmă a devenit profund atee, iar dacă privim această criză socială a valorilor din perspectivă teologică, putem afirma că aceasta se datorează alterării sentimentului religios prin avansarea unor ideologii ce anihilează încrederea omului în ceea ce nu poate fi constatat printr-o experiență personală directă.
Autorii atei existențialiști, ca Nietzsche și Sartre sînt cei care au pregătit apariția uneia dintre aceste ideologii, care este postmodernismul contemporan. Ei au înțeles că respingerea de către modernism a transcendentului reprezintă o mentalitate prea costisitoare, deoarece anihilează orice standarde de obiectivitate în moralitate, în valorile umane și în adevăr. Privit în acest fel, postmodernismul reprezintă consecința firească a gîndirii moderniste, deoarece dezvăluie lipsa de finalitate a gîndirii omenești autonome. Lumea de astăzi, bîntuită de nonvalori, a întipărit pe fețele multora dintre noi amprenta urîțeniei autentice, de neînlocuit, un amestec de tristețe și de revoltă, de nerăbdare dușmănoasă, de speranță și de neputință. Trăim o insatisfacție profundă, de nemulțumire față de o lume care nu se poate ridica la nivelul idealurilor noastre morale și al viselor noastre de perfecțiune. Va trebui să ne ocupăm de problemele concrete ale acestei lumi folosind criteriile noastre spirituale, important fiind să avem dragoste și integritate spirituală.
Epocile de criză vor fi, în cele din urmă, trecătoare, așa că epoca noastră nu trebuie nici lăudată, nici blamată. Ea are în interiorul său toate semințele binelui și ale răului și noi sîntem chemați să judecăm, să alegem și oricum s-o iubim, pentru că ea este creația lui Dumnezeu și pentru că ne duce la Dumnezeu, cea din urmă și unică iubire. (Romulus Dan BUSNEA)raian Ungureanu scria, referindu-se la crunta realitate, la societatea europeană aflată în p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!