Revelion în tranșee

Ioan Poenaru, în vîrstă de 83 de ani, vicepreședinte al Asociației Veteranilor de Război din Bacău, a trăit, în urmă cu peste șase decenii, o experiență la limită: prins în vîltoarea celui de-Al Doilea Război Mondial, bărbatul, pe atunci doar un adolescent, a petrecut noaptea dintre anii 1944 și 1945 pe cîmpul de luptă, înfruntînd moartea adusă de gloanțele inamice și de gerul cumplit din munții Tatra din Cehoslovacia. Cu voce moale, în care a strecurat un strop de nostalgie, omul pe al cărui chip timpul întîrzie să-și lase amprenta ne-a povestit în cîteva cuvinte istoria acelui moment de neuitat al vieții sale.
„Am copilărit în comuna Vultureni. Războiul m-a găsit peste Prut, unde a fost evacuată fabrica din Chișinău la care lucram. Am fost încorporat, în mai 1944, în regimentul 24 Infanterie și am plecat la Teleorman. Pe 23 august, mă aflam alături de mai mulți camarazi de arme în Gara de Nord din Capitală, de unde urma să ne îmbarcăm în trenuri, pentru a pleca la luptă cu rușii, în Moldova”, și-a amintit bătrînul. Sub ochii săi, istoria i-a întors pe români împotriva aliaților germani.

Gloanțe trasoare, în loc de artificii

A fost trimis, pentru început, să apere zona Băneasa, unde luptele au durat pînă la sfîrșitul lunii. în septembrie, lupta în Transilvania, cu nemții și ungurii. „Pe 10 septembrie mă aflam la Oarba de Mureș, unde au căzut vreo 11.000 de ostași. Pe 25 octombrie, frontul a trecut granița cu Ungaria. La sfîrșitul lui noiembrie, m-au mutat la Comandamentul diviziei. Ultimele zile ale anului le-am petrecut în munții Tatrei, Cehoslovacia, în zona Banska-Bistrita”, a continuat el. Tranșeele, gerul de 20 de grade sub zero, troienele imense și frica de moarte înăbușită doar de curajul soldatului conturează amintirea lui Ioan Poenaru despre acel Revelion. „Dacă găseam niște paie, era o adevărată binefacere. Știam că e ajun de Anul Nou, dar nimănui nu-i ardea de sărbătorit, ne rugam măcar să scăpăm cu viață. Era totuși mai liniște, focul încetase pentru o vreme, așa că ne-am putut felicita. Cea mai mare dorință a mea era să se termine războiul”, povestește el.
Pînă în mai 1945, trupele din care făcea parte au ajuns pînă aproape de Praga. „în noaptea de 9 mai, cînd am aflat că se sfîrșește războiul, amîndouă taberele au tras cu cartușe trasoare. Erau ca niște artificii, care simbolizau bucuria generală. Atunci, la final, ne-am întretăiat cu trupele americane, care veneau din direcția dușmanului înfrînt. Nu-mi venea să cred că eram teafăr”, a adăugat veteranul. întors în țară, în august 1945, tînărul, marcat pentru totdeauna de grozăviile războiului, avea să revină pe meleagurile natale abia după mai mult de un an, în decembrie 1946. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!