~2 min lectură 0 comentarii

Revin “sectoriștii”! Poliția Locală Bacău va înființa 18 centre de proximitate în cartiere

Gabi MIHAI
Poliția Locală Bacău

Poliția Locală Bacău va înființa 18 centre de proximitate în carierele din municipiu. În fiecare din aceste centre vor activa doi polițiști locali. Aceștia vor patrula prin zona desemnată și vor constata abaterile și problemele din cartiere, însă vor avea și un program fix în care vor putea fi găsiți la centre, pentru a prelua problemele de la cetățeni. De asemenea, vor ține permanent legătura cu șefii de asociații pentru a rezolva problemele apărute.

Alte noutăți la Poliția Locală Bacău

Șefii Poliției Locale Bacău au prezentat într-o conferință de presă mai multe dintre planurile instituției pentru acest an. Pe lângă apariția centrelor de proximitate, au apărut o serie de modificări în organigrama instituției. Astfel, Poliția Locală va avea un director adjunct, care va prelua atribuții de la actualul șef. De asemenea, au fost alocați mai mulți oameni pentru departamentele de intervenție și mediu. “Departamentul de mediu este unul din ce în ce mai important. Cred că va deveni serviciu în viitorul apropiat”, a declarat Florin Ene, șeful Poliției Locale Bacău. Tot ca o noutate, Poliția Locală și-a schimbat “look-ul”, mașinile din dotare fiind vopsite în noi culori.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.