~2 min lectură 1 comentariu

Rezultatele finale alegeri europarlamentare: PNL a obţinut 10 mandate, PSD – 9 mandate, Alianţa 2020 USR-PLUS – 8 mandate

Redacția Ziarul de Bacău

PNL a obţinut 10 mandate de europarlamentar, PSD – 9 mandate, Alianţa 2020 USR-PLUS – opt mandate, în timp ce PRO România, PMP şi UDMR vor avea câte doi europarlamentari, arată rezultatele finale anunţate de Biroul Electoral Central (BEC).
alegeri europarlamentare
Reprezentanţii BEC au anunţat, luni, rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare, la care numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente a fost de 18.267.256.

Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale care s-au prezentat la urne a fost de 9.352.472, iar numărul voturilor valabil exprimate a fost de 9.069.822. Un număr de 274.415 voturi au fost nule.

Astfel, PNL a obţinut 2.449.068 de voturi valabil exprimate, PSD – 2.040.765, Alianţa USR PLUS – 2.028.236, PRO România – 583.916, PMP – 522.104, iar UDMR 476.777. Restul partidelor nu au trecut pragul electoral.

Ca urmare, în ceea ce priveşte numărul mandatelor atribuite, situaţia este următoarea: PNL – 10 mandate, PSD – 9 mandate, Alianţa 2020 USR- PLUS – 8 mandate, PRO România – 2 mandate, PMP – 2 mandate şi UDMR – 2 mandate.

Europarlamentarii aleşi din partea PNL sunt: Ioan-Rareş Bogdan, Mircea-Gheorghe Hava, Siegfried Vasile Mureşan, Vasile Blaga, Adina-Ioana Vălean, Daniel Buda, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe Falcă, Cristian-Silviu Buşoi, Marian-Jean Marinescu.

Din partea PSD, au devenit europarlamentari Rovana Plumb, Carmen-Gabriela Avram, Iulian-Claudiu Manda, Cristian-Vasile Terheş, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru, Adrian-Dragoş Benea, Victor Negrescu.

Însă Victor Negrescu îşi va prelua mandatul doar după ce Brexitul va deveni efectiv.

parlamentul european

Europarlamentarii aleşi pe lista Alianţei 2020 USR-PLUS sunt Dacian Julien Cioloş, Cristian Ghinea, Dragoş-Nicolae Pîslaru, Clotilde-Marie-Brigitte Armand, Ioan-Dragoş Tudorache, Nicolae-Bogdănel Ştefănuţă, Vlad-Marius Botoş, Ramona-Victoria Strugariu.

Pe listele PRO România au fost aleşi europarlamentari Victor-Viorel Ponta şi Corina Creţu, PMP – Traian Băsescu şi Eugen Tomac, UDMR – Iuliu Wikler şi Lorant-Gyorgy Vincze. (sursa: news.ro)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. F
    Fix
    4 iunie 2019, 23:12
    0

    Și ALDE ??? Nu pot să cred… Pitu , Maricica, Geo ,Huluta, chiar așa ?!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.