Carmen P., de 45 de ani, operator la societatea UTON SA din Onesti, a ramas fara degetele de la mina dreapta, in urma unui nefericit accident petrecut la locul de munca. Luni, 9 iunie a.c., in timp ce incerca sa reechilibreze un vas industrial in vederea controlarii lui, marginea acestuia a cazut peste degetele salariatei. Ajunsa la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, Carmen P. a fost internata la Sectia Chirurgie Plastica, cu diagnosticul „traumatism complex prin strivire mina dreapta”, fiind necesara amputarea degetelor. In prezent, echipele Inspectoratului Teritorial de Munca Bacau desfasoara o ancheta in vederea stabilirii cauzelor exacte ale producerii nefericitului eveniment. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns