S-a aprobat Strategia națională pentru reducerea efectelor seceteiediu.

Administrator

Guvernul a alocat trei milioane de lei Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru finanțarea procesului de elaborare a Strategiei Naționale și a Planului național de acțiune pentru combaterea fenomenelor de degradare a terenurilor, de secetă și deșertificare pe termen mediu și scurt. De asemenea, se convoacă Comitetul național pentru combaterea efectelor secetei, înființat prin Hotărârea Guvernului nr. 474 din 2004. Acest Comitet trebuie să prezinte Guvernului spre aprobare, în termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, proiectul Strategiei naționale. Din acest Comitet Național fac parte reprezentanți ai ministerelor Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Mediului și Dezvoltării Durabile, Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor, Transporturilor, Economiei și Finanțelor, Internelor și Reformei Administrative și ministerul Sănătății.
Strategia națională pentru combaterea fenomenelor de degradare a terenurilor, de secetă și deșertificare pe termen mediu și scurt va aduce o abordarea integrată a problemelor legate de secetă, în condițiile în care, după o iarnă relativ blândă, în luna aprilie România a prezentat cel mai mare deficit pluviometric din ultimii 150 de ani. Elaborarea Strategiei va fi coordonată de Ministrul Agriculturii. Obiectivele Strategiei de combatere a secetei vor fi protecția și conservarea resurselor de apă existente și realizarea de noi acumulări de apă, protecția și conservarea resurselor de sol și a ecosistemelor și reconstrucția zonelor deteriorate ca efect al secetei.
Hotărârea de Guvern include și obiective sectoriale avute în vedere la elaborarea Strategiei, printre care: reamenajarea luncii Dunării și a zonele de luncă ale unor râuri interioare, crearea unor salbe de iazuri, reabilitarea amenajărilor de irigații existente și realizarea de noi amenajări, reîmpăduriri, folosirea unor soiuri de semințe cu rezistență la secetă, utilizarea de tehnologii de lucru a solului adaptate condițiilor de mediu. Strategia va cuprinde măsuri atât pentru agricultură, dar și pentru asigurarea resurselor de apă necesare populației, luând în calcul și posibilele intervenții în cazuri de urgență. (Petru DONE)iazuri, reabilitarea amenajărilor de irigații existente și realizarea de noi amenajări, r

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.