~3 min lectură 0 comentarii

S-a dublat numărul consultațiilor pe care le pot acorda medicii de familie. Cum vor ajunge rețetele la pacienți

Ella Craciun

Odată cu instituirea stării de urgență, pentru a evita deplasările, pacienții au fost sfătuiți și încurajați să discute în prealabil la telefon cu medicul de familie, astfel încât deplasarea la cabinet să se facă strict pentru urgențe. 

„În decret se precizează că medicii de familie în loc de 4, vor acorda 8 consultații pe oră. Dacă se poate, acolo unde se poate, acestea se vor face la telefon, dar ele vor fi înregistrate ca și consultații. Totodată, în această perioadă nu este nevoie de cardul de sănătate”, a declarat Dan Stoica, directorul relații contractuale la Casa de Sănătate Bacău. 

În privința pacienților cronici care aveau nevoie de rețete lunare, acestea vor fi eliberate de medici fără a mai fi nevoie ca oamenii să meargă la cabinete, pentru că aceștia erau oricum în evidențe. Rețetele  vor fi trimise online celor în cauză sau eventual aparținătorilor și ele pot ajunge și direct la farmacie, acolo unde se vor imprima și onora. Astfel, în special vârstnicii nu ar mai fi nevoiți să iasă din casă. „Chiar și aparținătorii vor putea să ridice rețetele de la farmacie, cu buletin, cum se putea și până acum”, a mai spus Dan Stoica. Același lucru este valabil și pentru concediile medicale. 

Este bine de știut și că protocoalele medicale sunt suspendate în această perioadă, medicii de familie putând să prescrie orice fel de medicamente, fără o scrisoare medicală, însă doar după o consultare prealabilă cu specialistul. „Scrisorile medicale care expiră în această perioadă se consideră în continuare valabile”, a mai precizat reprezentantul CJAS Bacău. 

Medicii de familie trebuie apelați primii

Primăria Moinești a pus la dispoziția publicului toate numerele de telefon ale medicilor de familie de pe raza localității, cele de la cabinete, pentru ca aceștia să fie sunați primii. „Așa cum se știe, înainte de a se prezenta la spital, cel mai bine este ca oamenii să sune la medicul de familie, să se consulte și să prezinte simptomele. De aceea am și pus la dispoziție aceste numere, din nou, la fel cum avem și un tel verde, gratuit, care funcționează non stop: 0800 800 569”, a precizat Valentin Vieru, primarul Moineștiului. 

Tot pentru a veni în sprijinul vârstnicilor, la Moinești, banii de la festivități și alte evenimente culturale programate în următoarele luni au fost redirecționați pentru a spriji cu alimente și produse de igienă și curățenie vârstnicii, persoanele cu dizabilități, persoanele izolate, beneficiarii de prestații sociale. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.