• interimatul la colegiul băcăuan, pînă la organizarea concursului de inspector, va fi asigurat de profesorul Vasile Stoica
Adrian Horodnic nu a fost decît zece zile director la Colegiul „Ferdinand I” din Bacău. Numit pe 1 septembrie în fruntea acestei unități, Adrian Horodnic nu și-a păstrat funcția decît pînă ieri, fiindcă a revenit pe funcția pe care o abandonase la Inspectoratul Școlar. „Soluția pentru rezolvarea problemei cu numirea unui inspector de management pentru zona Bacău a fost rezolvată. Am propus la minister ca Adrian Horodnic să fie detașat ca inspector de management pe postul care îl lăsase liber. Cît timp va ocupa funcția din inspectorat, postul de director de la Colegiul „Ferdinand I” îi va fi rezervat. Noi am întreprins toate demersurile, rămîne doar ca și ministerul să aprobe această soluție”, spune Ghiorghi Iorga, inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău. Șeful învățămîntului băcăuan spune că a dorit ca Adrian Horodnic să rămînă director pentru că perioada care urmează este una foarte aglomerată pentru inspectorii de management, iar găsirea unui înlocuitor de talia profesorului Horodnic era aproape imposibilă.
Detașarea lui Horodnic pe funcția de inspector de management va rămîne valabilă pînă în luna octombrie sau noiembrie, cînd va fi organizat concurs pentru ocuparea funcțiilor libere din învățămînt.
Cît privește conducerea de la Colegiul „Ferdinand I”, aceasta va fi preluată de profesorul de matematică Vasile Stoica. El va asigura interimatul pînă cînd ISJ va găsi un inspector în locul lui Adrian Horodnic. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns