• motivul e numărul mic de înscriși • tinerii mai au două zile în plus să-și depună dosarele
Facultățile de Științe și de Științe Economice din cadrul Universității Bacău au prelungit perioada de înscriere pentru sesiunea de toamnă cu încă două zile. Concursul de admitere anunțat oficial pentru 9 -15 septembrie se va încheia pe 17 septembrie. Explicația oferită de conducerea facultății este legată de numărul relativ mic de înscriși pînă la această dată. „Pînă luni, 13 septembrie, erau înscriși 28 de candidați la specializările economice, și 10 la Biologie. Prin urmare, am hotărît ca înscrierile să continue încă două zile”, ne-a declarat prof. univ. dr. Lucian Șaradici, decanul Facultății de Științe. Precizăm că pentru această sesiune au fost scoase la concurs nu mai puțin de 75 locuri la specializările din sectorul economic: Marketing – 30 locuri, Marketing – I.D. – 30 locuri, Contabilitate – 15 locuri, în timp ce la Biologie și Biologie – Geografie sînt disponibile 60 locuri, toate cu taxă.
Înscrierile continuă pînă duminică, 19 septembrie, și la Facultatea de Inginerie, unde sînt disponbile 194 de locuri cu taxă. La specializarea TCM mai sînt disponibile 28 locuri, la Design industrial – 25 locuri, la Inginerie biochimică – 30 locuri, la Mecatronică – 22 locuri, la Inginerie economică – 30 locuri, la Energetică industrială – 13 locuri, la Ingineria Produselor Alimentare – 23 locuri, la Utilaje și instalații de proces – 19 locuri, iar la Automatizări și tehnică de calcul – 16 locuri. Perioada de depunere a dosarelor este 13 – 19 septembrie 2004.
La Facultatea de Litere, înscrierile pentru noul an universitar se vor încheia astăzi. Pînă ieri, erau înscriși cinci candidați pentru locurile cu taxă de la specializările facultății, 36 candidați la Colegiul de Institutori, și 36 de candidați la continuitate de studii.
Pentru cursurile de master la Facultatea de Litere, respectiv Studii Culturale și Literare, Științe ale Comunicării și ale Limbajului, și Studii Lingvistice, Jurnalistice și Editoriale, s-au înscris pînă acum 27 de candidați. Aceștia vor da interviul pentru admitere pe 18 septembrie. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns