Ștefan MUNTEANU
în urmă cu cîteva zile, mai exact sîmbătă, 6 octombrie 2007, m-am nimerit, ca invitat, printre cei care participau la gala de decernare a premiilor anuale oferite de Fundația „Georgeta și Mircea Cancicov”, prin intermediul cenaclul literat „Avangarda XXII”. Acțiunea s-a desfășurat, începînd cu ora 17, la Muzeul de istorie „Iulian Antonescu” din Bacău. Au fost prezenți oameni de cultură din diferite părți ale țării, iar ca oaspete extern a participat poetul Arcadie Opaiț de la Cernăuți. Moderatorul acțiunii a fost poetul Victor Munteanu, președintele fundației. Menționez că acest articol este unul tematic și, prin urmare, nu intenționează o „dare de seamă” a activității.
Acțiunea a început cu prima parte a unui interesant și plăcut moment folcloric, susținut de formația de elevi „Privighetorile Zeletinului” din Podu Turcului, dirijată de profesorul Nicolae Popa.
Dar pentru că timpul presa, în sensul că unii membri ai juriului aveau tren curînd, s-a trecut la punctarea scopului propriu-zis al întîlnirii, respectiv decernarea premiilor. Spre surprinderea mea, mare parte a acestei ceremonii s-a desfășurat ca o dizertație nu tocmai plăcută și derutantă în jurul banilor, mai mult sau mai puțin alocați. Tonul și orchestrația scenariului melodramatic au fost propuse de moderatorul întîlnirii.
Povestea aceasta nu cred că a surprins pe cineva, întrucît nu este prima oară cînd promisiunile și înfăptuirile nu coincid. Ceea ce a surprins a fost că în timpul decernării premiilor, la un moment dat, poetul Victor Munteanu intervine și sugerează laureaților ca, dacă nu sînt mulțumiți cu diploma primită să ceară bani lui Calistrat Costin, Președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România. Și nu a fost o glumă scriitoricească. Am început, fără succes, să decodific mesajul poetului Victor Munteanu. Ce a vrut să spună? Ce știe și nu poate să spună? A vrut să se autoironizeze? Din păcate nu sînt singurul care a plecat cu aceste întrebări. De aceea, îl rog pe vechiul meu colaborator Victor Munteanu să lămurească public, în calitate de exponent oficial al statului romîn, ce a vrut să spună și, eventual, ce nu poate spune. Cred că ar fi bine ca cetățenii bacăuani să cunoască, în exprimare contabilă, cuantumul sumei alocate proiectului inițial și cine se face vinovat pentru nerealizarea lui? Ar fi bine să știe băcăuanii de ce a fost implicat scriitorul Calistrat Costin în această chestiune, lăsîndu-se astfel loc la suspiciuni? Consider că nu este prea greu să părăsim discursurile despre „nimic” și să ne comportăm rațional, exact ca în doctrina liberală, pentru ca rostirea noastră să fie clară, coerentă și întemeiată în permanență pe argumente. Dacă nu reușim, înseamnă că nu am priceput nimic din mesajul transmis de „Privighetorile Zeletinului”. în spirit poetic, „ar fi păcat!”.ß Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.