Să învățăm să ne cerem drepturile

Eduard ADAM

Românii au fost lipsiți de reacție, multă vreme după revoluție, chiar și-atunci cînd le-au fost încălcate drepturile cu nesimțire. Și cînd agentul de circulație îi oprea doar pentru că așa vroiau mușchii lui, și cînd li se umflau facturile la energie sau gaz, dar și cînd funcționarii de pe la nu știu ce ghișeu îi tratau cu sictir. S-au dat și legi, unele chiar vădit pentru ajutorarea cetățeanului, însă nici atunci românul n-a învățat să-și apere drepturile. âmi vine în minte legea aceea care permite șoferilor să dea în judecată administrația locală, dacă și-au distrus mașinile în gropile de prin asfalt. Legea e de mai mulți ani în vigoare, însă aproape nimeni n-a apelat la ea. Abia acum, am aflat de cazul unui buhușean care s-a săturat să tot dea prin gropi, cu mașina, așa că s-a decis să cheme în instanță Consiliul Județean. Omul pare foarte hotărît să-și ducă demersul pînă la capăt, pentru că are convingerea că, atîta vreme cît plătește taxe, trebuie să beneficieze și de un anumit confort. Lucru pe care orice cetățean din lumea civilizată îl invocă. Și, pe bună dreptate, fiindcă atîta vreme cît plătește, omul a învățat că trebuie să și ceară. Adică, ai îndatoriri, dar și drepturi. Numai noi am luat foarte în serios primul capitol, acela al obligațiilor. Cînd a venit, însă, vorba de drepturile noastre de contribuabili, ne-am obișnuit să înghițim gogoașa aceea cu „asta-i situația, n-avem ce face!” Și-așa înghițim și cînd ne ducem la spital, unde sîntem tratați într-o bătaie de joc, deși plătim bani grei la asigurările de sănătate. Stăm și înghițim în sec și cînd funcționarii de pe la Taxe și Impozite, unde te duci să verși sacoșa de bani, îți trîntesc geamul în nas chiar cînd ți-a venit rîndul, fiindcă li s-a terminat lor programul. Și cîte și mai cîte de genul acesta.

Ei bine, cred că-i timpul să schimbăm foaia. Să învățăm și noi că orice învăț are și-un dezvăț. Și să nu mai suportăm umilințe pe care nu le merităm, doar pentru că așa mergea sistemul cîndva. Să știm să cerem ce-i al nostru, mai ales atunci cînd plătim serios pentru acel ceva. Pentru asta, însă, cred că instituțiile statului care au atribuții în apărarea drepturilor consumatorilor ar trebui să fie mai active și mai aproape de cetățean. Pentru că demersurile populației trebuie să-și găsească sprijin la instituțiile care au ca rol tocmai protejarea lor. în bună măsură, oamenii au renunțat să-și ceară drepturile și dintr-un soi de lehamite. Au văzut că degeaba fac diligențe pe ici, pe colo, fiindcă ce-i care i-au tras pe sfoară oricum nu pățesc nimic. Legea e interpretabilă, e drept, în multe cazuri, însă sînt și situații foarte dese în care instituțiile statului menite să ne apere închid ochii și se fac că nimic nu s-a întîmplat. Cetățenii se înfurie, iar a doua oară nu mai reclamă, fiindcă știu că nimic nu se rezolvă.

Pe de altă parte, nici românii n-au această cultură. Mulți se plîng de servicii proaste, dar nici nu reclamă. Ba le e teamă, ba sînt prea comozi, și-așteaptă ca alții să reacționeze în locul lor. în atare situație, e greu de crezut că lucrurile se vor schimba prea curînd în bine. E necesar un efort susținut, atît pentru conștientizarea cetățenilor, dar și a celor care oferă servicii, indiferent de domeniu. Asta, desigur, dacă nu vrem să ne mai plîngem și peste mulți ani de-acum încolo că sîntem tratați în batjocură, pe banii noștri…al, unde sî

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!