~3 min lectură 0 comentarii

Sabia dizolvării stă deasupra SC Servicii Energetice Moldova

Redacția Ziarul de Bacău

Salariații au notificat din nou conducerea Electrica, acționarii SEM și prefectul de Bacău asupra acestui pericol.

Econ.sem

Sindicatul Electroenergia Univers Moldova, din Societatea Servicii Energetice Moldova (SEM), cu sediul central în Bacău, a notificat, prin avocatul care îl reprezintă, conducerea societății mamă Electrica, acționarii SEM și prefectul județului Bacău asupra pericolului ca aceasta să intre în procedură de dizolvare. Salariații SEM au primit, pe căi neoficiale, vestea că acționarii societății ar fi decis dizolvarea, în pofida unor măsuri dispuse acum aproape o lună de Corpul de Control al ministrului Energiei, și se așteaptă ca acest proces să fie declanșat chiar de la începutul lunii ianuarie, imediat după vacanța de Sărbători.

Sindicatul din SEM a tras mai multe semnale de alarmă cu privire la pericolul dizolvării societății. Unul dintre acestea s-a materializat tot într-o notificare, făcută în toamnă către Instituția Prefectului județului Bacău. Atunci a fost ordonat un control de la Ministerul Energiei, în urma căruia Corpul de Control al ministrului a emis o adresă către conducerea SEM, în care au fost dispuse măsuri „în vederea evitării dizolvării operatorului economic”.
„Cu toate acestea – ne-a declarat liderul sindicatului din SEM, Mihai Bălan -, avem informații că acționarii societății noastre au ținut, deja, o adunare generală, în care ar fi hotărât dizolvarea. Vă dați seama ce veste, fie ea și neoficială, au primit salariații, tocmai acum, de Sărbători. Sigur, așteptăm o confirmare oficială a unei astfel de măsuri, dar până atunci ne gândim la ce este mai rău, pentru că dizolvarea societății ar aduce în situații disperate sute de familii, ale căror unici întrețrinători sunt tocmai salariții SEM”.

Sindicatul și salariații susțin că SEM are șanse reale de a funcționa fără probleme, că are încărcare de lucrări care depășește chiar capacitatea societății de a le face față, că pentru o lucrare efectuată la Fărăoani, de exemplu, au fost detașați de la Servicii Energetice Dobrogea 20 de salariați, pentru a se onora contractul. Salariații mai susțin că serviciile lor către principalul beneficiar, E.ON Moldova, sunt foarte apreciate.
Corpul de Control al ministrului a dispus mai multe măsuri în cazul SEM, pentru redresarea societății, și a fixat și responsabilități și termene concrete în fiecare caz în parte. Termenele sunt, în general, fixate pentru jumătatea lunii ianuarie, pentru sfârșitul lui ianuarie sau jumătatea lui februarie, iar cei răspunzători sunt directorul general al SEM și Consiliul de Administrație, după caz.

Societățile energetice de genul SEM au fost desprinse din societatea Electrica, după vânzarea unor active către investitori privați. În Moldova, partea de distribuție a Electrica a fost preluată de E.ON. Sindicatul acuză, acum, Electrica, de rea intenție după privatizare, pentru că atunci a încasat bani, dar din sumă nu a returnat nimic către societățile energetice. „Vă rugăm să înțelegeți că în spatele celor 400 de salariați ai societății stau 400 de familii, iar dizolvarea SEM ar fi un genocid pentru ei, dată fiind situația economică din zonă și lipsa acută a locurilor de muncă” – se încheie ultima notificare a Sindicatului Electroenergia Univers Moldova.

Petru DONE

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.