Printr-o notă internă, salariaților Direcției Județene Poșta Română Bacău li s-a propus de administrația companiei să părăsească benevol sistemul. Măsura îi vizează pe angajații Poștei care se apropie de vârsta de pensionare sau care vor din proprie inițiativă să iasă din sistem. „Nu credem că este o propunere serioasă, în condițiile în care nu s-au precizat în această notă condițiile în care se va pleca din sistem. Altfel, dacă salariații ar decide să renunțe prin demisie la posturi nu vor putea beneficia de plățile compensatorii și nici de indemnizațiile de șomaj”, a declarat Sorin Șova, liderul local al poștașilor.
Potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă, în cazul concedierilor colective sunt prevăzute plăți compensatorii de 5 până la 30 de salarii medii pe fiecare funcție.
Reamintim că, la începutul lunii, toți salariații au fost primit o altă notificare, de această dată de modificare a contractelor individuale de muncă, în sensul reducerii timpului lucru de la opt ore la șase sau patru ore. Măsura se traduce prin diminuarea cu 25 sau 50 la sută a salariilor a mii de angajați din urban și rural. Sunt afectați atât agenții poștali, cât și factori din mediul rural, precum și oficiantele din mediul rural și din oficiile urbane. Măsura reducerii de program și de salariu intervine ca urmare a normării activității salariaților din Poșta Română făcută de conducerea companiei în 2012. La nivel local, sunt vizați circa 250 de salariați, factori poștali și oficianți. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns