Salvarea va fi „resuscitată” de-abia peste cinci ani

Administrator

Cătălina CHIFU

în ultimii doi ani, parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) a scăzut cu 30 la sută. Din 120 de ambulanțe, în 2005, mai sînt funcționale doar 82. Și acestea foarte vechi, unele intrate în exploatare chiar din 1978, și ar trebui casate. „Trebuie să ne facem treaba, încercăm să le menținem în stare de funcționare pe acestea. Problema e că sînt foarte puține, ne-ar trebui măcar 100 de mașini în tot județul. Chiar din acest an trebuia să ne punem la punct cu tot ce înseamnă parc auto, dotări, echipamente, însă Ministerul Sănătății, din lipsă de fonduri, a dat o derogare”, spune directorul SJA, dr. Sorin Enescu. SJA ar trebui să aibă în dotare patru-cinci ambulanțe de tip ARTI-C (asistență, resuscitare, terapie intensivă), însă în parcul auto sînt doar trei. Cît privește ambulanțele de tip AUR-B, utilizate pentru asistența de urgență și resuscitare, situația este și mai gravă. Din 20, cîte ar fi necesare pentru cele șase substații, SJA deține doar cinci. Conform standardelor europene, Salvarea ar mai trebui dotată cu circa 30 de autosanitare de transport a două sau mai multe victime și cu alte 50 de autosanitare pentru transportul unei singure victime. „Din prima categorie avem doar 12 mașini, iar din a doua, 40 de Dacii care sînt vechi și trebuie casate. Mai avem nevoie de mașini de transport sanitar și consultații la domiciliu pentru urgențele de gradul II, adică cele care pot fi rezolvate acasă. Acum sînt patru Dacii berlină, bune de casare, și ar trebui cumpărate vreo zece mașini”, spune dr. Enescu.

E nevoie de 12,5 milioane lei

Din 2005, cînd au ajuns în județ două ambulanțe, Ministerul Sănătății nu a mai repartizat Bacăului nici o mașină. Anul acesta au fost promise 26 de autosanitare, alte 13 ambulanțe urmînd să fie primite în 2008. „în circa cinci ani sperăm să reînnoim tot parcul auto. însă, o mașină se casează în circa cinci ani. Prin urmare, tocmai cînd credem că am rezolvat problema, trebuie să ne apucăm din nou de reînnoit parcul auto. E frustrantă situația. Din cauza numărului insuficient de mașini, se întîrzie foarte mult cu urgențele de gradul II. întîi se intervine la urgențele de gradul zero și de-abia după aceea trimitem mașini pentru alte cazuri. Și aparatura de pe ambulanțe e veche. Am mai reparat-o noi, anul trecut, din fonduri proprii, însă trebuie schimbată”, spune directorul SJA. Dr. Enescu a estimat costurile totale cu modernizarea parcului auto la 12,5 milioane lei noi.nă. Anul acesta au fost promise 26 de autosanitare, alte 13 ambulanțe urmînd

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.