Cel puțin o sută de membri ai Uniunii Sindicatelor „Sanitas” din județul Bacău, cărora li se vor alătura alte sute de sindicaliști din CNSLR-Frăția, vor participa, la București, în ziua de 9 mai, la un marș de protest față de încălcarea angajamentelor Ministerului Sănătății privind, în principal, drepturile salariale ale lucrătorilor din spitale. „Am constatat cu stupoare că Protocolul încheiat la 1 februarie între Ministerul Sănătății și Federația «Sanitas» nu este respectat. A rămas în stadiul de act de birou, ceea ce deranjează semnatarii de la «Sanitas»”, a declarat Aurel Crețu, președintele Uniunii „Sanitas”. Unul dintre punctele nevralgice din Protocol este cel care se referă la acordarea celui de-al 13-lea salariu în toate spitalele pînă la sfîrșitul lunii februarie. Pînă în prezent, acest drept salarial a fost plătit în proporție de 50 la sută atît la Spitalul Județean de Urgență, cît și la Spitalul Orășenesc Comănești și de numai 40 la sută, la Spitalul Orășenesc Buhuși. „Apoi, sînt spitale unde se fac eforturi pentru privatizarea și externalizarea serviciilor, deși acest lucru a fost interzis prin protocol”, a mai spus Aurel Crețu.
Dar revendicările sindicaliștilor din Sănătate nu vizează numai aceste probleme. Ei sînt nemulțumiți și de faptul că nici pînă în momentul de față Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu a elaborat Contractul-cadru pe 2006. în consecință, nivelul finanțării spitalelor este cel din 2005, deși, între timp, au intervenit mai multe indexări salariale și regularizări de sporuri, astfel că sumele pe care Casa de Asigurări de Sănătate le plătește pentru serviciile medicale prestate de unitățile spitalicești nu mai sînt suficiente. „Dacă pînă acum, fondul de salarii reprezenta 50-70 la sută din totalul bugetului unui spital, actualmente se îndreaptă spre 90 la sută. Pentru Spitalul Județean de Urgență, lipsa Contractului-cadru are efecte negative de neimaginat. în plus, Casa nu și-a plătit datoriile pe care le are către unitate. în cazul în care toate aceste probleme nu vor fi rezolvate, se poate ajunge și la grevă generală”, a conchis Aurel Crețu. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.