• doar Liceul Pedagogic și Liceul Sportiv și-au permis să dea cîte 30 de dolari pentru a închiria un stand profesionist de la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură
O vorbă românească spune că o capră rîioasă ține coada sus. Cam așa s-a întîmplat și cu Tîrgul de oferte educaționale, care s-a deschis, ieri, la Sala de Atletism, și care a lăsat să se vadă la tot pasul sărăcia lucie în care se zbate învățămîntul. Cu toate acestea, tîrgul trebuia musai organizat și s-a făcut, chiar dacă standurile unor licee au însemnat două bănci și două panouri pe care au fost lipite cîteva hîrtii cu oferta pentru clasa a IX-a. De altfel, din cele 14 licee de stat prezente la tîrg, numai două – Liceu Pedagogic și Liceul Sportiv – și-au permis să închirieze standuri profesioniste de la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA), în condițiile în care, potrivit informațiilor oferite de Marcica Șova, directorul Școlii de Studii Cormerciale de pe lîngă CCIA, un stand costa doar 30 de dolari. În rest, fiecare școală și-a înjghebat standul așa cum a crezut că e mai bine.
Ieri, la orele prînzului, tîrgul era aproape pustiu, cîțiva elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” omorîndu-și timpul cu jocuri pe calculator. Ceva mai încolo, standurile liceelor și școlilor profesionale cu secții de panificație te îmbiau cu plăcinte și colaci extrem de apetisanți, despre care o profesoară de la Grupul Școlar de Chimie a susținut că sînt ieșite din mîinile elevilor. „Vă spunem chiar și rețeta, dacă vreți”, a încercat ea să ne convingă. Poate astăzi vor fi mai mulți vizitatori. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns