Săru’ mîna, conașule!

Boierii cărturari de la Cîrligi
• boierii din neamul Zarifopol au rămas în amintirea sătenilor din Cîrligi ca niște oameni deosebiți, departe de imaginea negativă creată de comuniști n în conacul boieresc funcționează astăzi școala din Cîrligi, care poartă numele ultimului boier, Dinu Zarifopol n acesta este îngropat în cimitirul din sat, conform ultimei sale dorințe

în ciuda poveștilor din cărțile promovate înainte de 1989, cu boieri răi care asupreau țărănimea, astăzi întîlnești oameni care vorbesc neașteptat de frumos despre unii boieri ai Bacăului de altădată. Este și cazul boierilor din familia Zarifopol, din satul Cîrligi. Oamenii de aici spun că boierii neamului Zarifopol nu erau nici pe departe așa cum spune legenda, cu biciul în mînă, agitîndu-l asupra prostimii. Bătrînii satului își amintesc că, dimpotrivă, erau toți niște oameni de treabă, apropiați de țărani, dar mai ales iubitori de carte. Se trag dintr-o familie de origine greacă, care s-a stabilit în Cîrligi în jurul anilor 1880, cînd au și preluat conacul care era deja început. Cultul pentru carte și învățătură a fost transmis în neamul Zarifopol din tată în fiu. Bătrînul boier, Iorgu Zarifopol, s-a ocupat cu geologia și a fost frate cu binecunoscutul critic literar, Paul Zarifopol. Fiul lui, Toader Zarifopol, a fost președintele Tribunalului din Roman. Ultimul boier, Dinu Zarifopol, urmașul lui Toader, a făcut facultatea la București și a rămas acolo ca judecător la Tribunalul Suprem din capitală. Cele două fete ale acestuia din urmă sînt, în prezent, profesori universitari în America. Una dintre ele, Cristina Ioana Illias Zarifopol, profesor de literatură clasică slavă la Indiana University Bloomington, din statul Indiana, ține și acum legătura cu satul Cîrligi.

Maria Morțun are casa în apropierea conacului boieresc, actualmente școala din Cîrligi. în drum, caut cu privirea un localnic care să mă îndrume spre locuința femeii despre care am aflat că a cunoscut îndeaproape familia Zarifopol. întîlnesc pe drum un om în vîrstă, care tocmai depusese o coroană de flori la monumentul eroilor, în cinstea zilei de 1 decembrie. Am surpriza să aflu că Gheorghe Canache este și el unul dintre cei care cunosc îndeaproape familia boierească. Omul se arată imediat dornic să ne însoțească. Și mai surprinzător, aflu că Gheorghe Canache este născut în același an cu Dinu Zarifopol, la fel ca și Maria Morțun, în 1921.
Maria Morțun are casa în imediata apropiere a conacului boieresc, actualmente școala din Cîrligi care poartă de un an de zile numele lui Dinu Zarifopol. Am găsit-o pe Maria Morțun citind. Este o femeie deosebit de comunicativă, dar pare ușor surprinsă că am ajuns la ea să vorbim despre boieri. Simt că subiectul îi este pe plac pentru că își arată numaidecît disponibilitatea. „Ce oameni cumsecade au fost!”, își începe ea povestirea. în timp ce vorbește sînt cu ochii pe un tablou din colțul camerei care înfățișează o femeie tînără și deosebit de frumoasă. Este, evident, interlocutoarea mea în urmă cu aproximativ 65 de ani. „Avem amintiri frumoase cu boierii. Erau niște oameni cu totul deosebiți. Pe noi ne-au ajutat boierii ăștia mai mult decît părinții noștri. Au fost cei mai adorabili vecini pe care i-am avut. âmi aduc aminte cum veneau la horă, îmbrăcați în costume naționale și jucau alături de țărani de rupeau pămîntul. Nu pierdeau nici o horă organizată de flăcăii din Cîrligi. Elena, sora lui Dinu, venea îmbrăcată într-o fustă plisată, o bluză din bumbac cu flori, așa cum era portul pe la noi, și se prindea în horă alături de ceilalți tineri. Eu am fost bună prietenă cu ea. Cînd a apărut aparatul de fotografiat prima dată pe la noi, eu eram singura din sat care făceam fotografii, iar Elena mi le ducea la developat în Roman. âi plăcea la nebunie să joace în horă. Tatăl ei și al lui Dinu, Toader Zarifopol, era un om deosebit de popular. Lăsa bihonca, o trăsurică trasă de cal, la marginea satului și el mergea pe jos cu pălăria în mînă și cu o floare în gură. Nu aștepta ca oamenii să-l salute, că o făcea el mai întîi”, își amintește Maria Morțun.

„Unde venea boierul, venea liniștea”

Gheorghe Canache este veteran de război și a fost ani de zile ofițer în garda palatului Peleș. âmi spune că el datorează boierului Toader Zarifopol faptul că a făcut școala de ofițeri, la București. „El m-a ajutat prin intermediul tatălui meu să ajung la școala de ofițeri. Boierul l-a încurajat pe tata să mă trimită la școală și i-a dat bani atunci pentru mine. Eu nu pot să uit asta niciodată. Dacă nu ar fi fost el, eu nu mai ajungeam ofițer. Erau deosebit de apropiați de oameni și, ori de cîte ori un om avea nevoie de bani sau era la nevoie, putea ajunge la boier fără probleme, pentru că acesta îl ajuta imediat. Mulți oameni din satul nostru au trăit pe lîngă boierii Zarifopol. Unde venea boierul, venea liniștea”, a adăugat Gheorghe Canache cu nostalgie.
Maria Morțun și Gheorghe Canache își mai amintesc de vremurile cînd erau ei copii și se jucau pe domeniul boierului, alături de copiii acestuia. Maria Morțun îmi spune că, după naționalizarea din 1948, nu a mai rămas aproape nimic din domeniul boieresc pe care l-a adorat în copilărie. „Copilăria mea și a satului este legată de plantația de brazi dinspre nordul conacului. Acolo ne jucam de-a baba oarba și ne ascundeam pe după brazi. în fața conacului era un parc foarte mare cu specii rare de brazi, și cu flori. âmi amintesc că de sfîntul Toader, ziua lor sau sărbătorile de iarnă veneau lăutarii din sat și le cîntau sub balcon, iar ei îi primeau pe absolut toți și ieșeau să le mulțumească.
Boierii luau vara masa la un chioșc dintre brazi. Aveau și o crescătorie impresionantă de cai de rasă engleză pe care îi călăreau. Nu pot să uit cum era conacul. Avea 38 de camere, toate mobilate, ca să nu mai spun ce bibliotecă impresionantă au avut, cu multe cărți de valoare. Le-a plăcut mult cartea la toți și au avut o bibliotecă impresionantă. Din păcate, s-au dus pe Apa sîmbetei toate cărțile lor, multe din ele în franceză, pentru că ei toți cunoșteau această limbă. Au sfîrșit în flăcări, pentru că s-au găsit unii care să le ardă”, a spus Maria Morțun.
Gheorghe Canache își amintește că cea mai mare plăcere a lui în copilărie era să fure cireșe din pomii boierului. „Niciodată nu s-a supărat pe mine, ba chiar mă păzea de cîini și mă lăsa să-mi fac plinul. âmi aduc aminte cum veneau la ei niște evrei cu patefonul, iar boierii stăteau la șuetă, în timp ce noi ne jucam printre brazi. Iarna, aduceau gheață cu săniile de la Siret, pe care o puneau în paie în beci pentru vară, iar aceasta ținea cît era vara de lungă”, a mai adăugat Gheorghe Canache.

„Țăranii au tăiat mobila de mahon, fiindcă nu le intra pe ușă”

Din vorbă în vorbă cu cei doi am aflat că, după ce au plecat boierii, locul a rămas de izbeliște și a fost devastat cu timpul. Gheorghe Canache își amintește cum unii oameni au luat mobila de mahon din conac și au tăiat-o pentru că era prea înaltă ca să o bage în casă.
Toader Zarifopol a fost trimis cu domiciliu forțat în Neamț, unde a muncit o vreme la săpat șanțuri și unde a și murit. Este îngropat în cavoul unor prieteni din Piatra Neamț. Fiul lui, Dinu Zarifopol, a murit pe 2 martie 2002 la București, și unde a și fost ani buni judecător la Tribunalul Suprem. „Cînd au plecat boierii, în ’48, Dinu era la București. După aceea, a mai venit în ascuns prin sat. Tot timpul a ținut să fie îngropat la noi în sat. Cînd a fost adus de la București, am ieșit cu toți cu mic, cu mare înaintea sicriului. Satul l-a condus mai întîi în fața conacului boieresc și apoi la biserica pe care a construit-o bunicul lui, Iorgu Zarifopol. A fost îngropat în cavoul bunicilor din cimitirul nostru”, a spus Gheorghe Canache.

Adevărați intelectuali

Verona Grigoraș, profesor de limba română în Cîrligi, este una dintre apropiatele familiei lui Dinu Zarifopol. în prezent, ea ține legătura cu una dintre fetele boierului Dinu, Cristina Ioana Illias Zarifopol, care este profesor universitar în statul american Indiana, dar care nu și-a uitat originile și vine anual în Cîrligi. Verona Grigoraș spune că descendenta lui Dinu Zarifopol a moștenit dragostea pentru carte, trăsătură caracteristică a întregului ei neam. „Cristina ne reprezintă țara ca un adevărat intelectual. Este un om deosebit, un adevărat român, calități moștenite de la tatăl ei. Ei i se datorează centrul cultural americano-român din Bloomington, pe care l-a înființat pentru studenții români de acolo. Despre tatăl ei, toată lumea vorbește cu deosebit respect. L-am cunoscut ca pe un om deosebit de sentimental cînd vorbea despre țara lui și întotdeauna plîngea cînd vorbea despre conac. âmi spunea că ar fi putut pleca oricînd din țară, dar el a vrut să rămînă în România. A fost deosebit de legat de pămîntul unde s-a născut. Cu zece ani înainte de a muri, îmi spunea că vrea să fie înmormîntat la Cîrligi. Cînd a venit fata lui la el, a pus-o să jure că, dacă el va muri, să fie îngropat în cavoul familiei din satul în care s-a născut”, a spus Verona Grigoraș.
Dinu Zarifopol este autorul a patru cărți, „Naufragiul”, „Moartea lui Levi”,”Crima generalului” și „Șah la rege”. Volumele reconstituie viața moșierilor între cele două războaie mondiale, pînă la venirea comuniștilor. „Soția lui Dinu Zarifopol, Maria Economu, care trăiește acum în America, a lucrat ca profesoară de română la una dintre nepoatele Veronicăi Micle. Așa a ajuns în posesia corespondenței dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, și ea este cea care a convins-o pe nepoata scriitoarei să le publice. Acum, scrisorile sînt în America, într-un seif al unei bănci. E vorba de peste 93 de scrisori inedite ale lui Mihai Eminescu către Veronica Micle, 15 scrisori ale Veronicăi Micle către marele poet, două scrisori ale Veronicăi către Harieta Eminovici și o scurtă notă, nedatată, a lui Titu Maiorescu adresată lui Eminescu. Corespondența a fost publicată în anul 2000 sub titlul «Dulcea mea doamnă/Eminul meu iubit-corespondență inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle»”, a mai spus Verona Grigoraș.
în ciuda vremii și a celor întîmplate de-a lungul timpului, conacul boieresc din Cîrligi a fost să fie tot lăcaș de cultură. La început, a funcționat aici o școală agricolă, apoi o școala generală. De anul trecut, școala poartă numele lui Dinu Zarifopol. Fiica lui a fost cea care le-a promis sătenilor că fostul conac va rămîne doar lăcaș de cultură și nimic alceva. Maria Morțun, Gheorghe Canache și soția acestuia, Elena, spun că asta a fost și dorința întregului sat, care a avut un respect deosebit pentru boierii Zarifopol. „Cristina a lăsat conacul cu toată inima ca să funcționeze școala din Cîrligi, fiind tot un lăcaș de cultură. Valoarea conacului va reveni școlii și bisericii din sat pe care au construit-o tot ei. Spiritul pentru carte și cultură este, de fapt, atributul întregii ei familii”, a conchis Verona Grigoraș. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!