Gabriel Berca, prefectul de Bacău, și-a reluat tirada amenințărilor cu schimbarea șefilor de instituții deconcentrate. „în luna august, vom demara evaluarea tuturor șefilor de deconcentrate. A trecut un an de mandat și vrem să vedem care sînt punctele bune și cele slabe în activitatea lor. Cei de care nu vom fi mulțumiți vor fi schimbați”, ne-a declarat prefectul Gabriel Berca. Acesta a mai specificat că evaluarea nu are nimic de a face cu anunțatele remanieri din sînul Guvernului. Deja, aceasta a pus pe lista schimbărilor trei șefi: Haralambie Irimescu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Radu Ababei, inspector șef la Inspectoratul Școlar Județean, și Iulian Arbunea, directorul Oficiului Județean de Cadastru. Șefii de instituții publice nu au însă de ce să se teamă pentru că acestă inițiativă a prefectului Berca nu este prima. în toamna anului trecut, el a mai tunat și fulgerat împotriva directorilor, ba, mai mult, le-a cerut și rapoarte de activitate. Nici unul dintre ei nu a pățit nimic și toți și-au păstrat fotoliile în continuare. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.