Schimbarea la față

„Bune… vestiri”, totuși!

Are o vorbă Emil Cioran („româno-franțuzul”); sătul să-l tot bîrfească pe Bunul Dumnezeu pentru multele „necuviințe” ale… imaculatei Sale Creațiuni, pentru crimele fiilor săi, pentru războaie, pentru atîtea și atîtea rele ce se produc pe pămîntul oamenilor (pămînt, de fapt, tot al „DOMNULUI”, nu-i așa!), el, cugetătorul sublim al geniului româno-francez a decis s-o lase mai moale, întorcîndu-se oarecum (dez)iluzionat la „lumea cea comună”, apucîndu-se bătrînește/voinicește de amor și cam atîrnînd pana în cui…
Așișderea semnatarului acestui colț de pagină gazetărească, ostenit de multele răutăți, urîțenii, de politică și pooliticieni, de oameni anapoda, s-a gîndit, cel puțin în aste rînduri (că gîlceavă cu lumea încă mai încape!) să vadă și o seamă de semne bune ale acestui timp ce, neîndoielnic, și-a ieșit din țîțîni! Dar, cum mai avem, cică, vreo cîteva mii ori milioane de ani de pătimit aici, pe planeta albastră, mi-am zis că e frumos să degustăm din partea plină a paharului, de vreme ce, mai cîrteam odată, o rînduială omenească zidită numai pe negativ, din „goluri”, n-are cum să existe, pozitiv, „plinul”, e și el parte din carnea infernalului tăvălug al istoriei văzutelor și nevăzutelor…
Ei bine, după ce un „mistreț” de la „spații verzi și uscate” m-a luat la „mulți păzește” pentru orice chichiță cu niște bieți de arbuști ca vai de ei (plantați odinioară de subsemnatul în fața casei și părăduiți de nu știu ce „binevoitori”) și după ce a iscat un tărăboi ca altă ceea spre deliciul unor vecini dornici să vadă cum moare… capra vecinului, mă pomenesc invitat prin telefon (de la bun început precizez: de o voce amabilă, civilizată, șlefuită, cultivată etc.) la poliția primăriei municipiului! Nu mi-a venit a crede că o atare „poftire”, făcută cu o anume căldură umană e posibilă în ziua de azi, și, mărturisesc, mi-a produs o plăcută senzație de confort civic! Zis și făcut, a doua zi, la ora „fix” mă înființez, totuși, cu inima îndoită la Domnul P.A. (nu divulg toate literele numelui, să nu care cumva să-l avanseze șefii la excepțional!); dăm noroc, „luați loc, vă rog, v-am chemat că avem o reclamație, un proces-verbal de constatare, ca să zic așa…”, și urmează povestea turnată cu înflorituri de amintitul „mistreț”, am venit și eu cu alte detalii să limpezim lucrurile, pe scurt, Omul lui… Dumnezeu (A.P.-ul) a înțeles ce era de înțeles, clar, tărăboiul provocat de „zmeul” de la „spații” s-a vădit mult zgomot pentru nimic, un foarte practicat, nu de ieri – de azi, exces de zel, de dragul… sadic de a sancționa, de a umili cetățeanul, de a-l amenda, de a-i lua din puținii bani numărați pînă la centimă, pasămite, în numele unor înalte legi și principii, în interesul comunității! Domnul A.P. a apreciat cum se cuvine „gravitatea” faptelor, a urmat apoi o înfățișare la unul dintre edilii de seamă care, asemenea, a chibzuit cu înțelepciune „speța” și, în final, litigiul s-a stins pe cale rațională. Doamne, mi-am zis, înseamnă că omenia n-a murit cu totul, se pare că încet, încet, începem să trăim normal, omenește, frumos. La rîndu-mi am apreciat că nu are ce strica să mai lăudăm atari „bune… vestiri” în favoarea contribuabilului. Dacă vreți să știți cine-s „binevoitorii”, căutați-i, nu veți avea ce regreta. (Calistrat COSTIN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!