înainte să intru în locul unde cîteva copile învață carte, stau mai întîi și mă minunez în fața școlii. E o construcție jalnică, din care nu au mai rămas decît ruine. Zidurile stau să cadă, ferestre nu mai există de mult, iar de gard sau curte, nici vorbă. Văd două flori în ghivece învelite cu staniol la unica fereastră întreagă și îmi dau seama că acolo trebuie să fie sala de clasă. Școala parcă ar fi scăpată din avion, și, ca din întîmplare, a rămas o săliță întreagă, care a fost imediat valorificată. Aici stau pentru patru ore zilnic patru copii și o învățătoare.
Mă întîmpină trei fetițe din cele patru școlărițe din Putredeni, comuna Glăvănești. Sînt vesele și vorbărețe. Arunc o privire prin clasă, unica încăpere întreagă din școală, și parcă nu-mi vine să cred că are, totuși, un aspect de clasă. E o clasă în miniatură, cu tablă, băncuțe protejate de huse grena, cu o catedră pe care stă cuminte un clopoțel și o vază cu flori de cîmp. Deasupra tablei stă agățată o imagine care ilustrează o clasă cu cîțiva copii și o învățătoare surîzătoare printre ei. în alt colț de clasă văd o poliță cu patru cănițe cu buline. De poliță stau agățate tot atîtea prosopele, de zici că te afli în căsuța piticilor. âmi duc aminte binecunoscuta zicală care spune că «omul sfințește locul». Aici, într-adevăr, patru școlărițe și o învățătoare sfințesc o școală prăpădită, la care nu s-a mai gîndit nimeni cine știe de cînd.
„Am avut cinci doamne în patru ani”
Cele patru școlărițe din Putredeni stau frumos în băncuțe și răsfoiesc manualele. Cînd le întreb de pauză sînt cele mai fericite. âmi spun că le place cel mai mult să joace de-a v-ați ascunselea și să se pitească sub catedră sau după ușă. Doamna nu le dă voie să se joace pe afară pentru că zidurile școlii nu prezintă nici o siguranță. Atunci, mai bine stau în clasă și se joacă acolo.
Rămîn plăcut surprinsă să văd cît de comunicative sînt aceste fetițe. Raluca Vitoreanu are nouă ani și vrea să se facă învățătoare. Spune că îi place foarte mult limba română, iar poezia ei preferată este „Fiind băiet păduri cutreieram”. Premianta clasei este Georgiana Durchi, o fetiță deosebit de isteață, care îmi spune cu mîndrie că la anul va fi în clasa a V-a la școala din Glăvănești. Ea ar vrea să se facă profesoară de matematică sau de geografie. Elena Ciocan are zece ani și vrea ca, atunci cînd va fi mare, să devină polițistă. Cea de-a patra fetiță nu era la școală pentru că îi ajuta pe părinți la treabă. Aflu de la celelalte că se numește Mădălina Popa și că ea este cea care a luat anul trecut premiul doi. Cele trei fetițe îmi spun cîte în lună și în stele despre viața lor de școlărițe.
„învățătoarea care a venit la începutul anului a plecat fără să se mai uite înapoi”
învățătoarea Paraschiva Niță locuiește în Glăvănești și trebuie să străbată zilnic, pe jos, cîte șapte kilometri dus și șapte întors. „Plec dimineața de acasă la ora șapte și fac o oră pînă la școală. De multe ori mai și întîrzii după ora opt. Mă doare sufletul să văd cum este școala asta, dar eu îmi fac datoria și, un copil de ar veni la școală, eu aș veni să fac carte cu el. învățătoarea care a fost trimisă de inspectorat era de la Bacău. A venit o zi și a spus că mai bine ar mînca o pîine la trei zile decît să stea aici. La anul nu știu dacă va mai fi școala asta, pentru că două fetițe vor pleca în clasa a V-a”, a spus actuala învățătoare, Paraschiva Niță.
Aceasta a lucrat 22 de ani în învățămînt, iar la școala din Putredeni a venit anul acesta. Printre grijile ei cele mai mari este aceea da a fi cu ochii mereu pe cele patru fetițe ca nu cumva să cadă vreo bucată de perete peste ele. „Nu le dau voie afară nici măcar în pauză, pentru că, de jur împrejur, sînt numai ruine care pot cădea oricînd, doamne ferește, peste copii. Eu am responsabilitate asupra lor și prefer să mă joc și eu cu ele în clasă decît să stau cu inima cît un purice”, a mai spus învățătoarea.
„Cu ce să îi tîrîim pe copii pînă la Glăvănești?”
Omul de serviciu, Ion Tilibașa, este cel de-al cincilea element uman al școlii. El este cel care, zi de zi, descuie școala. De la acesta am aflat că, odată, această școală arăta mai bine. El însuși a învățat în școala din Putredeni și își amintește cum avea cancelarie, bibliotecă și chiar o grădiniță. âmi mai spune că imobilul aparține, de fapt, unui boier pe nume Alec Anastasiu. Cîndva, în camera unde acum învață cei patru copii a fost un magazin, pe vremea lui Ceaușescu. Alături, într-o sală a fost un fel de cămin cultural. Acum nu mai este decît o imensă groapă cu moloz. în partea cealaltă, mă conduce spre locul unde a fost cîndva clasa lui. âmi arată chiar și locul unde stătea în bancă. „Ce facem, doamnă, cu copiii aștia? Cu ce să-i tîrîim pînă la Glăvănești?”, mă întreabă îngrijitorul.
E o întrebare la care nu am avut nici un răspuns. Primarul din Glăvănești, Gheorghe Tilibașa, spune că nu are nici o soluție, deocamdată. „Sper să pot construi măcar două încăperi. Nu putem să îi aducem pe copii pînă la Glăvănești, pentru că ar trebui să treacă printr-o pădure, pe lîngă cei șapte kilometri pe care îi au de mers. Nu avem nici mașina școlarilor. Va trebui să facem ceva pentru copiii din acest sat, mai ales că mai sînt micuți care vor merge peste cîțiva ani la școală. Am, pentru început, promisiunea oamenilor din sat, care au spus că vor sări în ajutor la construirea unei școli. Nu avem însă nici un ban acum”, a spus primarul Tilibașa.
Deocamdată, patru copilași învață carte aici. Probabil că la anul școala din Putredeni nu va mai fi decît o amintire. Nu ar fi nimic neobișnuit, ținînd cont că, în urmă cu cîțiva ani, această școală a mai luat o pauză de patru ani.
în drum spre Glăvănești, pe un drum îngust și șerpuitor, îmi amintesc că am văzut undeva pe peretele clasei o foaie pe care era scris de o mînă de copil „cine nu muncește nu mănîncă”. Mă întreb cînd se va și aplica această deviză. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.